Administratie publica

Primăria Poiana Câmpina a obţinut finanţare de la bugetul de stat pentru introducerea canalizării în toată zona Gării

Alin MoldoveanuVeste bună pentru cetăţenii din Poiana Câmpina, care locuiesc în zona din spatele Gării. Primarul Alin Moldoveanu a semnat astăzi contractul de finanţare pentru investiţia „Realizare reţea de canalizare în zona Gării”, în valoare totală de 2.470.944 lei, adică aproximativ 24,8 miliarde lei vechi. Este vorba despre unul dintre cele patru mari proiecte de investiţii depuse de Primăria Poiana Câmpina la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru accesarea de fonduri în baza Ordonanţei Guvernului nr. 28/2013 privind Programul de dezvoltare regională pentru perioada 2014-2020. Într-o primă fază, Poiana a obţinut 100.000 lei (un miliard lei vechi) de la bugetul de stat pentru etapa de proiectare, iar acum a fost semnat contractul pentru investiţia propriu-zisă. Ce presupune concret această investiţie? Introducerea reţelei de canalizare pe cele 10 străzi din zona cunoscută sub denumirea „spatele Gării”, precum şi în zona de legătură cu staţia de epurare. Urmeză demararea procedurilor de achiziţie publică pe SEAP (licitaţia pentru executarea lucrărilor), apoi demararea investiţiei, în cursul anului viitor.
„Valoarea investiţiei este mare şi nu ne-am fi putut permite să o asigurăm din fonduri de la bugetul local. Mă bucur din tot sufletul că insistenţele noastre au dat rezultate, că am obţinut finanţarea necesară pentru această lucrare care va conduce la creşterea gradului de confort şi civilizaţie în rândul locuitorilor din Poiana Câmpina. În acelaşi timp, sunt conştient şi îmi cer scuze încă de pe acum pentru tot disconfortul pe care îl vom crea locuitorilor din spatele Gării pe perioada derulării lucrărilor. Dar mai ştiu că ei au aşteptat foarte mult timp această lucrare, astfel că îi rog să manifeste îngăduinţă, iar la final să ne bucurăm cu toţii de o treabă bine făcută. Sper să primim veşti la fel de bune şi în legătură cu celelalte proiecte depuse de noi pentru obţinerea finanţării”, ne-a declarat primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *