La Şotrile şi Secăria, comune relativ mici din Colegiul 2 Deputaţi, primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat de candidatul PSD, Victor Ponta. La Şotrile, situaţia este chiar interesantă. Aici au fost amenajate cinci secţii de vot. La o secţie, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obţinut mai multe voturi decât Ponta; la doua secţii a câştigat Ponta la diferenţă mică de voturi, iar la alte două secţii diferenţa a fost categorică în favoarea candidatului PSD. Iată situaţia completă înregistrată la scrutinul de ieri la Şotrile şi Secăria.
Şotrile – 50,11% prezenţă la vot, 1.401 voturi valabil exprimate, 45 voturi nule, 106 alegători pe liste suplimentare. Rezultate: Victor Ponta – 671 voturi (49,48%), Klaus Iohannis – 442 voturi (32,60%), Elena Udrea – 56 voturi (4,13%), Călin Popescu Tăriceanu – 47 voturi (3,47%), Dan Diaconescu – 45 voturi (3,32%), Monica Macovei – 16 voturi (1,18%).
Secăria – 53,81% prezenţă la vot, 580 voturi valabil exprimate, 15 voturi nule, 47 persoane au votat pe listele suplimentare. Rezultate: Victor Ponta – 240 voturi (42,48%), Klaus Iohannis – 184 voturi (32,57%), Călin Popescu Tăriceanu – 43 voturi (7,61%), Elena Udrea şi Dan Diaconescu, la egalitate, fiecare cu câte 21 voturi (3,72%), Monica Macovei – 11 voturi (1,95%).