Primăria şi Consiliul Local Câmpina au invitat la discuţii reprezentanţii societăţilor implicate în derularea proiectului privind extinderea şi modernizarea lucrărilor de canalizare din municipiu. Este vorba despre HidroPrahova, Cast şi Concivic şi firma de consultanţă Romair Consulting. Motivul – numeroasele probleme apărute la aceste lucrări, probleme care nemulţumesc populaţia şi administraţia publică. Discuţiile s-au desfăşurat în cadrul şedinţei de aseară a Consiliului Local. Din păcate, Cast şi Concivic nu şi-au trimis reprezentanţi la aceste discuţii. Chiar şi aşa, am aflat lucruri noi şi foarte interesante. Dar să le luăm pe rând.
Mai întâi, primarul Horia Tiseanu a prezentat o informare cu privire la stadiul lucrărilor de canalizare, lucrări începute în aprilie 2014. Suntem aproape de finalul anului, iar situaţia este chiar gravă:
– reabilitare reţea canalizare – doar pe 260 metri dintr-un total de 2.113 metri, adică 12,3%
– extindere reţea canalizare – pe 4.449 metri dintr-un total de 26.721 metri, adică 17,06%
În aceste condiţii, este justificată teama administraţiei câmpinene că lucrările nu vor fi finalizate la timp, că se va pierde finanţarea europeană şi că investiţia va trebui plătită apoi din bugetul local. Apropo de termenul de finalizare, dacă până acum se vorbea despre toamna lui 2015, aseară am aflat de la Daniel Filote, reprezentantul HidroPrahova, că termenul limită din contract este 14 iulie 2015.
Primarul Horia Tiseanu a enumerat apoi toate problemele constatate la lucrările de canalizate: lipsa forţei de muncă; ritm de lucru scăzut; nenumărate neglijenţe în intervenţii, ceea ce a dus la spargerea repetată a conductelor de apă şi de gaze; lipsa sprijinirilor de mal, care a dus la surparea terenului, căderi de arbori, borduri, stâlpi de iluminat, prăbuşirea unor cămine de vizitare pentru utilităţi şi producerea unui accident de muncă; nerespectarea tehnologiei de execuţie a umpluturilor şi a montării tuburilor de canalizare; refacerea necorespunzătoare a covorului asfaltic; înfundarea tronsoanelor de canalizare; nerealizarea branşamentelor pe unele străzi şi multe altele.
„Toate aceste probleme au avut ca şi consecinţe întârzieri la finalizarea lucrărilor şi la restabilirea circulaţiei rutiere şi crearea unor mari disconforturi populaţiei. În toată această perioadă am trimis nenumărate sesizări la Consiliul Judeţean, HidroPrahova, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară şi la firmele constructoare, dar nu s-au luat măsuri imediate. Având în vedere gradul foarte redus de realizare a lucrărilor, noi credem că această investiţie nu va fi finalizată la timp şi există pericolul real de pierdere a finanţării europene”, a declarat primarul Horia Tiseanu.
Reprezentantul HidroPrahova prezent la discuţii, Daniel Filote, a recunoscut că sunt probleme în derularea lucrărilor, cum ar fi „lipsuri mari de calitate mai ales pe partea de protecţia muncii şi un ritm lent de execuţie a lucrării”, dar a afirmat că nici datele din teren nu coincid cu cele de pe hârtie, că sunt foarte multe conducte funcţionale sau nefuncţionale pe care constructorul le găseşte în amplasament şi că HidroPrahova, ca principal beneficiar al investiţiei, are foarte puţine pârghii de rezolvare a problemelor cu firmele constructoare: penalităţi la plată şi, eventual, reluarea procedurii de achiziţie publică, adică o nouă licitaţie.
Nu inteleg ceva. Bun, aia de la firma Comcivic sunt niste ageamii si sunt bagati de psd, actiune de-a lui Cosma. Dar, de la primaria campina prin fisa postului de drumuri se ocupa vicele Dragomir, nu? De ce nu e luat la rost? Sau cumva are ‘spate’ politic de la Ploiesti?
Au uitat sa spuna cum vor circula microbuzele si autobuzele spre Voila.Si au mai uitat un lucru:
-pentru licitatia traseului local sa se introduca obligatoriu criteriul ca in loc de microbuze firmele sa participe cu elicoptere noi(minim 2015),dotate cu aer conditionat,clasificate categoria I si cel putin 2 din cele 5 necesare pe traseu sa aiba minim 22 locuri.
Pentru ca mijloacele de transport nu vor putea circula, asta e clar,pe Calea Doftanei si Voila,de abia circula acum prin gropile acestor”strazi”!!!