Administratie publica

Poliţia Locală Câmpina va primi normă de hrană 24 lei/zi lucrată

Politia LocalaDe la 1 ianuarie 2015, cei 42 de poliţişti locali din municipiul Câmpina vor beneficia de normă de hrană, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă 65/2014, care modifică Legea Poliţiei Locale. Precizăm că Poliţia Locală era singura structură de ordine şi siguranţă publică din România care nu beneficia de această facilitate. În şedinţa de aseară, Consiliul Local Câmpina a aprobat acordarea normei de hrană (neimpozabile) în valoare de 24 lei pe zi lucrată. Asta înseamnă un plus de aproximativ 500 lei la salariul unui agent local. Aici este, însă, o întreagă discuţie. Pentru că, în conformitate cu Ordinul 117/2009 al ministrului Apărării Naţionale, norma de hrană pentru un poliţist este de 24 lei/zi calendaristică. La Câmpina, asta ar fi însemnat o cheltuială de la bugetul local de 367.920 lei pe an. Consilierii câmpineni au aprobat 24 lei pe zi lucrată pornind de la faptul că OUG 65 prevede că autorităţile locale pot acorda norma de hrană în limita bugetului aprobat, iar Poliţia Locală este o structură aflată în subordinea administraţiei publice. În aceste condiţii, suma totală care va trebui alocată anul viitor, de la bugetul municipiului, pentru norma de hrană a poliţiştilor locali este de aproximativ 250.000 lei.
Vă reamintim că Poliţia Locală Câmpina are 42 de angajaţi din care: 29 la Ordine publică şi pază obiective, 8 la Serviciul comercial, circulaţie rutieră, disciplina în construcţii şi protecţia mediului şi 5 angajaţi la Compartimentul relaţii cu publicul, dispecerat şi informatizare.

1 Comment

  1. Laura says:

    Bine ca le platim mancarea. Sa le dea bani de mancare din amenzi 😉 ca sunt destule!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *