Social

Zeci de câmpineni i-au comemorat pe eroii ucişi la Otopeni, în urmă cu 25 de ani

Comemorare eroi 1Momente emoţionante, astăzi, la Monumentul Eroilor Jandarmi din faţa fostei unităţi militare din Câmpina. Chiar şi după 25 de ani de la revoluţia din 1989, încă mai există emoţii, tristeţe şi semne de întrebare atunci când se aprinde o lumânare, se depune o coroană şi se vorbeşte despre cei 37 de soldaţi plecaţi din Câmpina şi împuşcaţi la Otopeni pe 23 decembrie 1989. Astăzi, eroii Câmpinei au fost comemoraţi la unitatea din care au plecat spre Capitală, ultimul lor drum, o unitate care nici ea nu mai există ca şi instituţie. Ceremonialul a fost organizat de Sucursala Câmpina a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr”, Colegiul „Dimitrie Cantemir” din Breaza şi Centrul Jandarmilor Montani din Sinaia. Mai întâi s-a intonat Imnul Naţional, apoi au urmat apelul solemn – la care 37 de soldaţi nu au răspuns. Este vorba despre cei căzuţi la datorie, seceraţi la Otopeni, un adevărat masacru pentru care nu a plătit nimeni şi au trecută, iată, 25 de ani de atunci. După apelul solemn, au urmat o slujbă de pomenire şi depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din faţa fostei unităţi.
A devenit o obişnuiţă, un lucru firesc, ca în fiecare an, înaintea Crăciunului, cei 37 de soldaţi ucişi la Otopeni să fie comemoraţi la Câmpina. Aici, la Monumentul Eroilor Jandarmi vin în fiecare an cadre militare în rezervă şi retragere, membri ai familiilor celor ucişi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi foşti colegi care nu-şi vor uita niciodată camarazii, care vor să aducă o floare sau doar să depene amintiri în memoria unor tineri care… au fost acolo unde nu trebuia să fie.
Comemorare eroi 2 Comemorare eroi 3 Comemorare eroi 4 Comemorare eroi 5 Comemorare eroi 6 Comemorare eroi 7

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *