Copiii de la Spitalul de Psihiatrie Voila au avut astăzi o zi extraordinară. Moş Crăciun a venit la ei încărcat cu daruri. Ar fi greu de descris în cuvinte cât de mari au fost emoţiile celor mici, cu câtă bucurie şi speranţă l-au întâmpinat ei pe Moşul şi cât suflet au pus în sceneta pe care au interpretat-o în cinstea lui Moş Crăciun. Emoţiile lor s-au transmis tuturor celor prezenţi – cadre medicale şi invitaţi, printre care s-a aflat şi fostul director al Spitalului Voila, dr. Gheorghe Dobrin Ionescu.
Poate că n-au fost ei cei mai cuminţi copii, au mai făcut şi năzbâtii, au mai făcut şi greşeli, le-au mai supărat pe doamnele care au grijă de ei, dar în mod cert au meritat ca Moşul să-i viziteze, să-i îmbrăţişeze, să le ofere daruri. Adevărul este că nu-i uşor nici să vorbeşti, nici să scrii despre aceşti copii. Uneori este greu şi să-i înţelegi, tu, persoană venită din exterior. Dar sunt minunaţi şi foarte, foarte sufletişti. De aducerea Moşului la Secţia de Copii s-a ocupat conducerea Spitalului Voila, iar managerul interimar al instituţiei, dr. Irina Minescu, a mulţumit sponsorilor care au ajutat la umplere sacului lui Moş Crăciun.
Asa este ! Felicitari cadrelor medicale, dar felicitari si cadrelor didactice, care ii invata pe acesti copii cu probleme! Vad ca nu se mentioneaza acest aspect, foarte important!!!
Nu am mentionat in articol pentru ca am presuspus ca toata lumea stie care este situatia. Pana la urma, cu sau fara problele, ei sunt niste copii fericiti ca Mosul nu i-a uitat. Asta era ideea de la care am pornit.