Administratie publica

Administraţia câmpineană se pregăteşte pentru un nou împrumut bancar, în valoare de 8 milioane lei

CL CampinaConsilierii locali câmpineni vor decide în şedinţa de joi, 29 ianuarie 2015, dacă este sau nu cazul ca municipiul Câmpina să contracteze un împrumut bancar în valoare de 8 milioane lei pentru finanţarea unor investiţii. Şi, cel mai probabil, va fi un vot favorabil. După cum reiese din proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Horia Tiseanu, ar fi vorba despre un credit bancar pe 10 ani, cu trei ani perioadă de graţie, iar banii ar urma să fie folosiţi pentru continuarea lucrărilor la blocul de necesitate de pe Bulevardul Bălcescu şi pentru modernizarea străzilor Crişuri, Rozmarin, Albinei, Zimbrului, Zefirului, Viitorului şi Vânători. Noul credit ar urma să fie rambursat începând cu 2017.
Potrivit directorului Direcţiei Economice a Primăriei Câmpina, Gheorghe Ecaterinescu, acest împrumut nu ar fi o povară pentru bugetul local şi nici nu ar duce la creşterea gradului de îndatorare a localităţii. În acest an, administraţia locală termină de achitat creditul de 4,125 milioane lei, obţinut dela BRD în anul 2005. Vă reamintim că administraţia locală a mai contractat o linie de finanţare rambursabilă, prin BCR, în anul 2013, în valoare de 4 milioane lei.

De ce are nevoie Câmpina să se împrumute acum la bănci cu 8 milioane de lei? Pentru a avea asigurate lichidităţile necesare plăţii facturilor la diverse investiţii. În plus, să nu uităm că Ministerul Dezvoltării Regionale somează administraţia locală să plătească 8 milioane lei din cauza schimbării soluţiei tehnice la Calea Dacia – pasajul suprateran de la ieşirea din localitate. Este foarte posibil ca Primăria Câmpina să fie obligată să dea aceşti bani Ministerului Dezvoltării într-un termen relativ scurt şi atunci chiar ar fi o problemă cu banii pentru investiţiile locale. Calea Dacia pare a fi un subiect care nu se mai termină şi cu siguranţă va trebui să revenim asupra lui la un moment dat.

1 Comment

  1. Gica says:

    Cei 8 milioane lei, din banii nostri, nu sunt cumva tocmai prejudiciul cauzat de tov. Tiseanu Horia Laurentiu? Adica, ditamai gaura in bugetul local!!! DNA doarme?!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *