Social

Compania Naţională de Drumuri va relua licitaţia pentru achiziţionarea de separatoare de sens pentru DN1

Protest-in-negruCu alte cuvinte, mai avem de aşteptat până când problema va fi rezolvată. Necesitatea montării de separatoare de sens pe DN1 a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere ale anului trecut. Mai ales după cumplitul accident produs pe DN1, la 27 septembrie 2014, atunci când cinci câmpineni au murit nevinovaţi. A fost o tragedie care ne-a marcat pe noi toţi şi care a dus la o reacţie socială fără precedent în Câmpina. Cu siguranţă, vă amintiţi de „protestul în negru” din centrul municipiului şi de faptul că peste 4.000 de câmpineni au semnat o petiţie adresată Companiei Naţionale de Administrare a Drumurilor Naţionale, prin care se solicita luarea de măsuri pentru siguranţa circulaţiei pe DN1. Ei bine, CNANDR anunţa atunci că a demarat procedura de achiziţie publică pentru parapeţi din beton ce urmează să fie montaţi pe drumurile naţionale, cu precădere pe DN1.

La începutul acestui an, Partidul Mişcarea Populară – Organizaţia Judeţeană Prahova (prin preşedintele Cătălina Bozianu, Adrian Piţigoi – coordonator Colegiul 2 şi Andrei Pavel – coordonator Colegiul 3) a solicitat CNANDR, în scris, să comunice rezultatul licitaţiei şi dacă amplasarea de separatoare de sens pe DN1, între Ploieşti şi Câmpina, este prevăzută în bugetul de investiţii al Companiei pentru 2015. Din răspunsul primit de PMP de la conducerea Companiei Naţionale de Drumuri aflăm că licitaţia pentru achiziţionarea separatoarelor de sens a avut loc în octombrie 2014, că nu s-a depus decât o ofertă considerată inacceptabilă şi că achiziţia publică va fi reluată în acest an. Mai exact, asocierea de firme care a depus oferta nu îndeplinea toate cerinţele legale, motiv pentru care se va organiza o nouă licitaţie în acest an. Cât despre investiţia în sine, conducerea CNANDR susţine că banii pentru achiziţionarea şi montarea de separatoare de sens pe DN1 sunt „prinşi” în bugetul pentru 2015 la capitolul „siguranţă rutieră”.

2 Comments

  1. Cornelia says:

    De ce nu sunteti echidistanti si sa spuneti ca si deputatul Guran a facut o interpelare catre CNADNR inaintea tuturor. Important e ca acest PMP cu 3 tantari ca sa nu il uitam s-a facut ca face o adresa…jurnalism nene…

  2. admin says:

    Domnul Guran are propriul site, unde isi promoveaza activitatea. Daca ar fi trimis un comunicat de presa la toata media, asa cum a facut PMP, sa fiti convinsa ca l-am fi publicat. Dar stiti foarte bine asta…

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *