Administratie publica

S-a renunţat la ideea cimitirului de aproape un milion de euro. O să se facă altul, mai ieftin

Horia TiseanuA fost nevoie de reacţia presei, a cetăţenilor şi a reprezentanţilor unor partide politice pentru ca Primăria Câmpina să-şi dea seama că nu este momentul şi nici cazul să investească aproape un milion de euro într-un cimitir de lux, în condiţiile în care sunt multe alte lucruri de făcut în Câmpina, mult mai importante. Da, este nevoie şi de un cimitir, dar nu de unul atât de costisitor! La şedinţa de ieri a Consiliului Local Câmpina, primarul Horia Tiseanu a retras de pe ordinea de zi proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Cimitirul „Lumina”, obiectiv estimat, după cum spuneam, la aproape un milion de euro. „Studiul de fezabilitate realizat este foarte frumos, un cimitir foarte elegant, chiar luxos aş putea spune, cu trei capele şi două sensuri giratorii în interior, ceva deosebit, într-adevăr. Totuşi, nu cred că putem aloca atâţia bani pentru un asemenea cimitir. Vom cere firmei care s-a ocupat de studiul de fezabilitate să-l refacă, să fie un cimitir cu o dotare minimală, care să nu coste mai mult de 1,5-2 milioane de lei”, a declarat primarul Horia Tiseanu în cadrul şedinţei Consiliului Local Câmpina.

Vă reamintim că administraţia locală doreşte să realizeze un cimitir nou, foarte necesar, de altfel, în condiţiile în care nu mai există locuri de veci disponibile în cimitirele municipiului, deci un cimitir nou, pe Strada Izvoarelor din Cartierul Slobozia, pe un teren în suprafaţă de 25.512 mp.

5 Comments

  1. parerea mea este sa investiti in potentialul oamenilor care sunt in viatza nu in morti…

    constantin (chris) ghigeanu
    Guelph, Ontario
    001-226-500-6454

    p.s. dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care nu mai sunt printre noi…respect…

  2. Ciprian says:

    morții cu morții, vii cu vii
    eu propun ca oamenii să fie arși așa cum se întâmpla cu străbunii noștrii (la catolici aceasta metoda este des întâlnită)
    așa scoate-ți din ecuație și biserica ce profită de suferința oamenilor

  3. Olgutza says:

    Slava Domnului ca le*a venit mintea la cap si au renuntat ideea aia absolut rusinoasa pentru o primarie. Am vazut multe reactii si pe sit*urile de socializare si speram sa se renunte la proiect. Dar ideea in sine ramane si sa le fie rusine celor care s*au gandit fie si pentru o zi sa faca la Campina un cimitir atat de scump cand sunt atat de multe probleme in orasul asta.

  4. eugenia says:

    dar cimitirul vechi de pe strada bobalna are si el nevoie de o renovare a capelei mult prea neincapatoare,uneori se afla acolo trei decedati in acelasi timp,asa incat rudele si preotul stau ca sardelele,ca sa nu mai vorbim de grupul sanitar care este o rusine…..

  5. marius says:

    Doamna Arhitect Sef, autoarea proiectului,are ceva de spus?mai nou vad ca toata lumea din primarie arunca toate nereusitele in spatele Primarului;singura lui vina este ca nu I-a „calcat pe cap”ori de cate ori I-a prins cu ‘mata in traista”.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *