Administratie publica

Gabi Barbu, în faţa Comisiei de Disciplină. Peste două ore şi jumătate de audieri şi nici o decizie

Gabi BarbuAstăzi a avut loc prima şedinţă a Comisiei de disciplină a funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Câmpina, comisie întrunită la cererea primarului Horia Tiseanu pentru sancţionarea Gabrielei Barbu, fostul coordonator al Compartimentului programe de finanţare, relaţii internaţionale şi protocol. Şedinţa a durat mai bine de două ore şi jumătate, timp în care au fost audiate cele două părţi. Audiate este, poate, prea mult spus. Mai corect ar fi să spunem că au fost ascultate punctele de vedere ale celor două părţi – primarul Horia Tiseanu şi Gabi Barbu. Nu s-a luat nici o decizie, urmează ca respectiva comisie să se mai întâlnească şi săptămâna viitoare. „Astăzi au avut loc doar audierile celor două părţi, domnul primar Horia Tiseanu, respectiv doamna Gabriela Barbu. Luni, vom avea o nouă şedinţă a Comisiei de Disciplină pentru a analiza declaraţiile date astăzi, pentru a vedea dacă mai avem nevoie de vreun document sau dacă mai trebuie să fie audiată vreo persoană. În funcţie de toate acestea, vom vedea dacă putem lua luni o decizie în acest caz sau dacă va fi nevoie de încă o întrunire a comisiei”, ne-a declarat Silviu Buzilă, reprezentantul sindicatului funcţionarilor publici şi preşedinte al Comisiei de Disciplină.
Din comisie mai fac parte Marius Vişan (Direcţia Economică) şi Cristina Dragomirescu (Compartimentul Asistenţă Socială). Misiunea lor nu este uşoară, membrii comisiei fiind, într-un fel, între ciocan şi nicovală. Să sperăm că vor judeca obiectiv lucrurile, deşi putem avea un semn de întrebare în ceea ce o priveşte pe Cristina Dragomirescu, despre care noi ştim că este membru PDL (intrat în noul PNL) şi a fost reprezentanta acestui partid într-o comisie de votare la ultimele alegeri. Dar poate că între timp şi-a dat demisia din partidul condus pe plan local de primarul Horia Tiseanu…

Revenind la cazul nostru, precizăm că Gabi Barbu a fost chemată în faţa Comisiei de Disciplină pentru că, la şedinţa CL din 29 ianuarie 2015, a distribuit consilierilor locali şi presei un material în care vorbeşte despre pierderea finanţării europene pentru Liceul Energetic (de care a fost acuzată iniţial de primarul Horia Tiseanu), despre derularea proiectului de modernizare a Căii Dacia, dar şi despre relaţia tensionată cu primarul.
Horia Tiseanu consideră că, prin distribuirea acelui material şi, mai ales, prin conţinutul acestuia, îi este lezată imaginea şi subminată autoritatea. Nu s-a exprimat chiar aşa, dar în esenţă cam aceasta este ideea.

 

2 Comments

  1. Ionut says:

    Ati dezvoltat o obsesie fata de primar? Intreb, pentru ca asa mi se pare. Si sa stiti ca doamna Barbu pare f. ok, insa taie si spanzura. Si ca fapt divers, e prietena buna si cu fostul deputat PDL Florin Anghel, asta asa, ca informatie pentru publicul larg:) Ionut, USA

  2. constantin andrei says:

    Scorul la pauza este 0-0 ,sa vedem daca se mai joaca si repriza a doua,ambele echipe sunt prudente.La Calea Dacia deja se ancheteaza de DNA iar la Liceul Energetic s-a ratat finantarea,numai „SUCCESURI” pe linie.Se pare ca haosul si debandada conduce Primaria,sau cum zice D-l Viceprimar grupuri infractionale ca la Comarnic sunt prezente si la Campina.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *