Multiplu campion mondial la popice, veteran de război şi Cetăţean de Onoare al municipiului Câmpina, Petre Purje a făcut ieri un gest cum rar se mai poate vedea. La câteva zile după ce a împlinit 89 de ani, a decis să-şi doneze Asociaţiei „Cultul Eroilor” trofeele, medaliile şi diplomele obţinute în întreaga sa carieră sportivă. S-a despărţit greu de ele, dar consideră că e mai bine să le vadă toată lumea şi poate un copil, un tânăr sportiv ar fi motivaţi să dea tot ce au mai bun sportului, performanţei, Câmpinei şi ţării.
Toate trofeele sale pot fi admirate la sediul Asociaţiei „Cultul Eroilor” din Câmpina (situat în parcul de la notariate). Pornind de la gestul lui Petre Purje, preşedintele acestei asociaţii, col (r) Marian Dulă, intenţionează să organizeze o expoziţie, la Casa Tineretului, unde să fie prezentate trofeele şi medaliile celor mai importanţi sportivi ai Câmpinei, multipli campioni la disciplinele sportive la care au concurat. Primii la care Marian Dulă s-a gândit, pe lângă Petre Purje, sunt maeştrii emeriţi ai sportului Ştefan Chiţu (motocros), Ion Alexe (box) şi Cătălin Duţă (motocros).
Aceasta ar fi o expoziţie temporară. Dar una permanentă ar putea fi organizată într-un… Muzeu al Câmpinei. O sală dedicată marilor sportivi ai localităţii ar fi potrivită într-un astfel de muzeu. Din păcate, iniţiativa referitoare la acest muzeu nu a avut răspuns favorabil din partea Consiliului Local, dar noi ne numărăm, totuşi, printre cei care speră că, într-o bună zi, Câmpina va avea propriul muzeu şi în mod cert va fi plin.
Revenind la Petre Purje, pentru cei care nu cunosc prea multe informaţii despre acest mare campion, precizăm că s-a născut la 4 februarie 1926 în comuna Gepiu, judeţul Bihor. Locuieşte de mulţi ani în Câmpina. A fost legitimat şi a concurat pentru cluburile „Flacăra” Câmpina, „Petrolul” Ploieşti şi „Voinţa” Bucureşti. A avut o carieră incredibilă: peste 200 de jocuri în divizia de popice, 18 titluri de campion, 7 recorduri naţionale şi peste 100 de selecţii în echipele reprezentative. A cucerit trei titluri de campion mondial, două cu echipa (1966 şi 1974) şi unul la perechi, cu Constantin Rădulescu, în anul 1966. A făcut parte din echipa care a câştigat titlul de vicecampioană a lumii la CM din anul 1968.
Petre Purje este Maestru al sportului (din 1960) şi Maestru emerit al sportului (din 1966). A activat ca antrenor la „Flacăra” Câmpina şi „Voinţa” Bucureşti. A fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, în 1978. A primit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpina”, conform HCL 34/30.09.1993.
A fost copil de trupă la Regimentul 86 Infanterie – Oradea. În anul 1938 a plecat pe front la Unitatea de Fortificații Marghita, de aici la Nămoloasa, iar în 1941 a trecut Prutul pe la Galaţi. Regimentul său a luptat la Cahul, Chișinău, Tiraspol, Tighina. Apoi unitatea a ocupat portul Odessa. În 1943, Purje Petru s-a mutat la Regimentul 9 Roșiori de Gardă. Pentru merite deosebite, fostul copil de trupă a fost înaintat la gradul de sergent. Efectivele regimentului au fost repartizate la Regimentul 1 Vânători de Gardă, de la Cotroceni. În locul lui a fost cartiruită Divizia 1 Infanterie „Tudor Vladimirescu”. Apoi a ajuns la Regimentul 2 Transmisiuni, care luase locul Batalionului de Specialităţi Moto, cu cazarma în Câmpina.
Buna ziua!
Ideea unui muzeu la Campina este minunata, pacat ca nu are sustinatori. De curand am fost la Valenii de Munte unde am va zut doua muzee foarte interesante (N. Iorga si cel de natura).