Patru reţinuţi în dosarul canalizării de la Comarnic. DNA explică activitatea grupului infracţional şi cum au fost sprijiniţi inculpaţii

Categorie: Social 18 februarie 2015

Retinere DNA Patru reţinuţi în dosarul canalizării de la Comarnic. DNA explică activitatea grupului infracţional şi cum au fost sprijiniţi inculpaţiiIulian Herţanu, Mihail Coman, Vladimir Ciorbă şi Liviu Munteanu sunt cele patru persoane reţinute pentru 24 de ore în dosarul de acum celebrei canalizări de la Comarnic. Astăzi, cei patru vor fi duşi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se va decide dacă vor fi eliberaţi sau dacă li se prelungeşte mandatul de arestare preventivă. Prin intermediul unui nou comunicat de presă, Direcţia Naţională Anticorupţie explică detaliat acuzaţiile aduse fiecărui inculpat în parte, cum au acţionat aceştia şi cum au fost sprijiniţi de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma şi de deputaţii prahoveni Vlad Cosma şi Sebastian Ghiţă. Vă reamintim că în acest dosar este vorba despre deturnarea de fonduri europene de la lucrările de canalizare din Comarnic şi despre evaziune fiscală, prejudiciul total depăşind 10 milioane de lei. (Sursă foto – Observatorulph.ro)

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a următorilor inculpați:
HERȚANU IULIAN CRISTIAN, administrator al SC GROSSMAN ENGINEERING GROUP SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat
- schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene
- evaziune fiscală

COMAN MIHAIL-MARIAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat
- schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene
- evaziune fiscală

CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat
- schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene
- evaziune fiscală

MUNTEANU LIVIU, administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. începând cu data de 25.04.2014, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- aderare la un grup infracțional organizat
- schimbarea, nelegală, a destinației fondurilor europene
- evaziune fiscală

În aceeași cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus măsura controlului judiciar față de următorii:
COSMA MIRCEA, președinte al Consiliului Județean Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite. În perioada 2011 – 2015, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al organizației județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății menționate, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic”, iar pe parcursul derulării contractului, să determine prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat. Acesta a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic”, iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat. Acesta a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic”, iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.

Din ordonanțele întocmite de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2011- 2015, HERȚANU IULIAN CRISTIAN – administrator de drept și, începând cu data de 25.04.2014, administrator de fapt al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov și COMAN MIHAIL-MARIAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea:
- adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene
- însușirii, nelegale, a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană
- sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat
Contractul având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic a fost atribuit de către S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploiești (societate cu capital integral de stat şi la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar), Asocierii S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. și a fost semnat la data de 13.01.2012.
La grupul infracțional astfel constituit a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., începând cu data de 25.04.2014, inculpatul Munteanu Liviu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului, începând cu data anterior menționată.

Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală efectuată până la acest moment relevând:
- deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procentaj de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de S.C. GROSSMANN ENGINEERIG SRL, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări),
- sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe profit).

un comentariu to “Patru reţinuţi în dosarul canalizării de la Comarnic. DNA explică activitatea grupului infracţional şi cum au fost sprijiniţi inculpaţii”


  1. dan spune:

    Coman Mihail-Marian este, sau era, reprezentantul Hidro și pentru lucrarea din Câmpina. El verifica și coordona activitatea Concivic. Adică ….. adio canalizare ….. bani UE …… welcome DNA?

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    Servicii vidanjare

    3

    YOYO CampinaPH

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Libell 1

    1

    Reclama-centrale-2x-GIF

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Prevo distribution nou