Administratie publica

Scările de pe Bulevardul Culturii vor fi reparate în acest an. Dacă avem noroc, intră în reparaţii şi scările din centru

Scari bulevardÎn programul de reparaţii pentru 2015, aprobat de Consiliul Local o dată cu bugetul pentru acest an, apare şi alocarea a 200.000 lei pentru repararea scărilor de pe Bulevardul Culturii. Este foarte bine că se întâmplă aşa, pentru că aceste scări chiar sunt degradate. La fel de degradate sunt, însă, şi scările din zona centrală, de la Pasajul de la Ceas până la Casa Cărţii şi chiar cele de la BRD, lucru sesizat zi de zi de către câmpineni. „Eu nu aş fi alocat 200.000 lei pentru reabilitarea Parcului Durbac şi alţi 200.000 lei pentru repararea scărilor de pe Bulevardul Culturii. Aş fi început cu scările din zona centrală şi apoi m-aş fi gândit la celelalte lucrări. Vă spun sincer, mi-e şi ruşine de cum arată scările din centrul oraşului şi dacă voi fi lăsat eu să mă ocup de aceste lucrări, cred că până la urmă le putem face pe toate trei”, a declarat viceprimarul Ion Dragomir în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Câmpina.
Scari centru 2 Scari centru 1 Scari centru 3

În Câmpina, în prezent se mai repară nişte scări. Cele de pe Strada Plevnei, despre care am tot scris. Şi mai scriem, pentru că lucrarea nu se mai termină, deşi a început la 25 septembrie şi avea ca termen de execuţie 30 de zile. Săptămâna viitoare se împlinesc cinci luni de cât a început această lucrare (valoarea ei 64.445 lei, fără TVA; executant SC Ascon SRL Câmpina; achitată în proporţie de 40%).
Scari Plevnei

2 Comments

  1. Tache says:

    Admin unde se afla parcul Durbac?Este cel de pe Muscel zona Rezervoarelor???Cat despre scarile de pe Plevnei asa ar trebui si celelalte…pe bulevard sunt si cele de la Gura Leului si mai sunt si cum cobori de la Energopetrol pe Oprescu Adrian

  2. dan says:

    Vicele are dreptate. Scările din centru sunt groaznice. Plus: faceți fraților o rampă de acces! Să vedeți cum urcă părinții cu cărucioarele în brațe …..
    Gândire de 2 bani. Of, of …..

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *