Administratie publica

Târgul Mierii, o afacere privată finanţată din bani publici

Targul MieriiAceasta este concluzia reprezentanţilor administraţiei locale câmpinene, prezentată în cadrul şedinţei de săptămâna trecută a Consiliului Local. O concluzie trasă, însă, cu mare întârziere, având în vedere că Târgul Mierii a ajuns deja la cea de-a X-a ediţie şi de 10 ani încoace se tot dau bani de la bugetul local pentru această manifestare. Şi se dau în continuare. Pentru că, deşi au recunoscut că finanţează o afacere privată, consilierii câmpineni au aprobat alocarea a 17.900 lei pentru Târgul Mierii 2015, care va avea loc în perioada 20-22 februarie.
Consilierii câmpineni au recunoscut, totuşi, tupeul de care dau dovadă organizatorii manifestării (Asociaţia Apicolă Valea Prahovei), care au cerut administraţiei locale să finanţeze întregul eveniment, suma solicitată fiind de 44.200 lei, adică aproape jumătate de miliard de lei vechi. Asta în condiţiile în care li se pune la dispoziţie spaţiul de la Casa Tineretului (parter, etaj şi tot platoul din faţa instituţiei, timp de trei zile) pentru o activitate comercială, în cea mai mare parte. Şi ca o paranteză, mierea distribuită copiilor din şcolile câmpinene, în perioada premergătoare târgului, oricum este plătită de la bugetul local.

Iată câteva dintre punctele de vedere exprimate în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local:
Consilierul Monica Clinciu: „Sunt de acord că Târgul Mierii este o tradiţie pentru Câmpina, dar unele dintre activictăţile propuse pentru a fi finanţate din banii alocaţi de noi de la bugetul local sunt cel puţin bizare şi vă dau doar exemplele cu flori pentru protocol şi protocolul pentru oficialităţi timp de trei zile. Şi vă reamintesc faptul că, în urmă cu doi ani ni s-a spus că sunt cheltuieli mari pentru că fiecare consilier a primit un borcan cu miere. Eu una nu am primit aşa ceva şi dacă mi s-ar fi dat nu acceptam. Sunt de acord cu Targul Mierii, înţeleg că trebuie sprijinit şi promovat, dar mai cu obraz!”
Consilierul Horaţiu Zăgan: „Ştim cu toţii că această manifestare este o afacere pentru cei implicaţi. Apicultorii din ţară vin aici să facă afaceri. Până când plătim noi cheltuielile pentru afacerea lor? Asociaţia Apicolă Valea Prahovei le percepe taxe tuturor apicultorilor care vin la târg şi nu sunt mici. Atunci, noi ce finanţăm, de fapt? Ar trebui să găsim o măsură pentru această finanţare”.
Primarul Horia Tiseanu: „Am avut o discuţie cu organizatorul, preşedintele Asociaţiei Apicole Valea Prahovei şi i-am spus clar că nu sunt de acord cu multe dintre acţiunile propuse pentru finanţare. Din păcate, când s-a realizat acest proiect, pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic şi punctul meu de vedere nu se regăseşte în acest proiect. Eu consider că o parte dintre cheltuielile care figurează pe lista trimisă de organizator sunt mult supraevaluate”.

Proiectul de hotărâre privind finanţarea Târgului Mierii a fost iniţiat de Comisia de Cultură a Consiliului Local. Unul dintre membrii acesteia, consilierul Mihai Tifigiu, a spus în plenul şedinţei că nu a discutat nimeni cu el despre acest proiect şi nu vrea să figureze între iniţiatori. Mai mult, Tifigiu a afirmat că nu înţelege de ce s-a ocupat Comisia de Cultură cu aşa ceva, în condiţiile în care este vorba despre alocarea unor bani. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 18 voturi pentru şi o abţinere (Mihai Tifigiu), dar şi cu condiţia să nu se facă nici o plată până când organizatorii nu vor veni cu documente justificative din care să reiasă clar cum au fost cheltuiţi banii alocaţi de la bugetul local.

Vă prezentăm în continuare lista cheltuielilor cu organizarea Târgului Mierii, listă pe care Asociaţia Apicolă Valea Prahovei a înaintat-o Consiliului Local (daţi click pentru mărire):
Targul Mierii 1 Targul Mierii 2 Targul Mierii 3

10 Comments

  1. ion enescu says:

    Cu acești bani am repara străzi, îmbunătățiri la diverse școli, am curăța vegetația și am planta pomi în orașul nostru. Ar trebui găsiți cei care distrug coșurile de gunoi și rup pomi plantați de curând.

  2. constantin andrei says:

    Din pacate cand s-a realizat acest proiect D-ul Primar era in …..concediu,scuze de gradinita si bataie de joc la cheltuirea banului public.
    COMUNICAREA NU SE FACE PE SERVER CU CC ??? sau e la nivel de informare verbala ca acum 25 de ani,dupa ce sau cheltuit bani pe implementarea sistemului ce calitate in comunicare si informatizare.
    Se pare ca sunt ceva probleme de management grave .Atata timp cat numirea ,alegerea se face pe criteriu politic ,incompetenta si lipsa de raspundere e la ea acasa in Romania.
    Poate redeschideti si subiectele cu Calea Dacia,Liceul Energetic sa mai aflam lucruri noi ca tot e la moda acum ,zilnic se prezinta clasa politica si incompetenta ei in administrare.

  3. Ion Ccojocaru says:

    Va rog sa nu le dati nici un ban. Dimpotriva, consider ca Asociatia apicola ar trebui sa plateasca taxa si chirie pentru teren/ cladire /spatiul ocupat. Asa ar fi normal . Activitatile propuse sunt exagerate. Cineva are interese. Nu mai aruncati banii aiurea. Mai bine faceti lucruri utile pentru oras. Sunt lucruri mult mai importante de rezolvat pentru oras. PROBATI TARGUL FARA NICI UN BAN DE LA ORAS!

  4. Toma Alimos says:

    La „Serbarile Toamnei” se toaca cca 25000 lei fara ca omul de rand sa stie pentru ce.
    La „Balul halatelor albe” se daruieste masa d-lor doctori cu 8000 lei…
    La „Targul mierii’ se sprijina o asociatie non-profit ca sa poata organiza un targ de produse apicole de la care poate cumpara ce-i trebuie orice cetatean doritor ,atat din Campina cat si din localitatile invecinate.
    Targul mierii este cel mai apreciat si asteptat eveniment public al Campinei,organizat pentru campineni…

  5. Vasile Popa says:

    Cele 3000 de doze de miere le dau doar copiilor lor . Sa e plateasca singuri,nu din taxele si impozitele noastre!

  6. Florescu Ion says:

    Astia de la AAVPH au reusit in 10 ani sa faca la Campina cel mai mare festival de miere din tara, sprijinit local cu un buget de rusine pentru orice comuna din jur.

  7. Ionel Racaru says:

    @Toma Alimos: Ce nevoie are Campina de Targul Mierii? Avem Hora Prahoveana, Serbarile Toamnei si multe altele

  8. Irimescu Petre says:

    Asteptam macar de la presa sa faca diferenta intre o asociatie si o entitate private
    Asociatiile si fundatiile nu au scop patrimonial, nu fac profit si nu dau dividente
    O asociatie nu e SRL!

  9. Laura Stefanescu says:

    La Targul Mierii timp de 3 zile vin mii de indivizi dubiosi din toata tara, ne ocupa tot orasul, nu mai gasesti loc de parcare. Sa restabilim linstea in oras.

  10. Mugurel says:

    Laura Stefanescu are dreptate,in cele 3 zile de targ vin toti dubiosii din tara care ii ocupa parcarea din cap,ii inunda intimitatea si ii strica buna dispozitie….Printre dubiosii astia nu s-o gasi si un doctor ?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *