Comisia de Cod Electoral, formată din 15 parlamentari de la toate formaţiunile politice, a luat două decizii importante în ultima perioadă. Prima se referă la alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, aşa cum s-a procedat la alegerile locale din 2012. Membrii comisiei nu au aprobat revenirea la vechiul sistem, cel clasic, de alegere a primarului în două tururi de scrutin. Cea de-a doua decizie importantă vizează alegerea indirectă a preşedinţilor de consilii judeţene. Aici, practic, se revine la vechiul sistem, valabil până la alegerile din 2008 inclusiv. Ce înseamnă alegere indirectă? La scrutinul electoral vor fi aleşi doar consilierii judeţeni, iar apoi, în prima şedinţă a Consiliului Judeţean, aceşti consilieri îl vor alege prin vot, dintre ei, pe preşedintele CJ.
Consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi în continuare pe liste de partid, pragul electoral pentru alegerile locale se menţine la 5%, iar în cazul candidaţilor independenţi la funcţia de consilier local sau judeţean, atribuirea mandatului se va realiza doar dacă aceştia obţin un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral calculat pentru un mandat de consilier. Decizia finală cu privire la sistemul de vot va fi luată în plenul Senatului României, dar hotărârile aprobate de Comisia de Cod Electoral vor cântări greu la votul final.