Astăzi a încetat din viaţa, la vârsta de 70 de ani, după o suferinţă grea şi nedreaptă, actorul Eusebiu Ştefănescu. O prezenţă deosebită, o voce inconfundabilă, o carieră excepţională, iar dincolo de toate acestea, un mare iubitor al Câmpinei. S-a născut la Cricovul Dulce din judeţul Dâmboviţa, dar a copilărit aici, la Câmpina, unde a şi scris primele versuri, când nu împlinise încă 10 ani. Eusebiu Ştefănescu a iubit enorm poezia şi a iubit Câmpina, despre care spunea mereu că e o parte din familia sa. Venea des aici să-şi viziteze mama şi sora, casa părintească, prietenii. De fiecare dată când era invitat participa la toate evenimentele culturale ale Câmpinei şi se bucura că, în oraşul cu cei mai mulţi intelectuali, cultura adevărată reînvie încet dar sigur. Este „Cetăţean de onoare al municipiului Câmpina”, titlu pe care l-a primit în anul 2006 şi pe care l-a meritat cu prisosinţă. Cine l-a văzut pe Eusebiu Ştefănescu jucând pe scândura sfântă a teatrului este fericit. Va rămâne în memoria noastră, a tuturor, pentru rolurile sale, pentru vocea şi atitudinea sa scenică, pentru emoţiile transmise, pentru valorile familiale pe care le avea în sânge, pentru dragostea lui imensă faţă de Câmpina.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei îndoliata și Dumnezeu sa-l ierte, odihneștel doamne în pace….
Sigur va ramane in sufletul nostru…Dumnezeu sa-l odihneasca in pace…Condoleante familiei.