Social

O campanie, trei evenimente şi un obiectiv generos – „Prin sport, alături de oameni”

ProCampinaAsociaţia ProCâmpina, în parteneriat cu Primăria municipiului Câmpina, organizează în această lună trei evenimente în cadrul proiectului „Prin sport, alături de oameni”. Primul eveniment este destinat doamnelor şi domnişoarelor şi se intitulează „8 Martie altfel”. Acesta va avea loc, evident, pe 8 Martie, după următorul program: întâlnire în Parcul de la Soldat (ora 11.00), plimbare cu bicicleta pe traseul Centru – Muscel – Cămin Petrol (plecare ora 11.15), alergare pe terenul sintetic Petrol (11.45-12.15), înot la bazin (12.30-13.30, intrare liberă), iar la ora 14.00 – întâlnire la Pizzeria „Bella Italia”.

Cel de-al doilea eveniment inclus în campania „Prin sport, alături de oameni” este un concurs de înot – „Master Câmpina 2015” – destinat persoanelor care au peste 25 de ani şi care va avea loc la bazinul de înot din Câmpina pe 14 şi 15 martie. Programul competiţiei va fi stabilit ulterior de Asociaţia ProCâmpina în colaborare cu Asociaţia Contratimp.

Cel de-al treilea eveniment se numeşte „Special Olympics” şi chiar este un eveniment special. Este vorba despre un concurs, organizat pe 27 martie la bazinul de înot şi pe terenul de sport de lângă bazin, destinat copiilor cu Sindrom Down din toată ţara, afiliaţi la Organizaţia Special Olympics.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *