UPDATE – Miercuri, 4 martie, magistraţii Tribunalului Prahova au decis ca Iulian Bădescu să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile.
Nebunie mare astăzi la Primăria Ploieşti, unde procurorii DNA şi reprezentaţi ai Serviciului Român de Informaţii au efectuat cercetări privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2013-2014. De asemenea, au fost efectuate percheziţii inclusiv la domiciliul primarului Iulian Bădescu, acesta fiind luat de acasă şi dus la sediul DNA pentru audieri. La finalul acestei zile extrem de agitate, primarul Ploieştiului a fost reţinut pentru 24 de ore, iar două angajate ale Primăriei au fost puse sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Procurorii DNA îl acuză pe Iulian Bădescu de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, iar mâine va fi prezentat la Tribunalul Prahova cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Concret, este vorba despre finanţarea echipei de fotbal Petrolul Ploieşti (primele pentru câştigarea Cupei României) printr-un tertip financiar ilegal.
Iată informaţiile furnizate de DNA în legătură cu acest caz:
„În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, inculpatul BĂDESCU IULIAN a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară Lupii Galbeni 2012 Ploiești și, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală. Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară Lupii Galbeni 2012 Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. Prin semnarea contractului și a regulamentului sus menționate, inculpatul Bădescu Iulian și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Același inculpat i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare Lupii Galbeni 2012 Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către Asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau ce urmau a fi acordate de Primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde inculpatul Bădescu Iulian a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului”.
Referitor la cele două angajate ale Primăriei Ploieşti, aflate acum sub control judiciar, iată ce spun procurorii DNA:
„În calitate de secretar al municipiului Ploiești, inculpata IACOB OANA CRISTINA, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploiești prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispozițiile legale.
Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploiești, spre aprobare, contractul și regulamentul de aplicare sus menționate au fost semnate de inculpata ALEXANDRU IULIA ALINA, director executiv la Direcția administrație publică, juridic – contencios, achiziții publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege”.
Se apropie de Campina! Se pregateste Tiseanu!!!