Aseară a avut loc prima şedinţă a Comitetului Local Executiv (CLEX) al PNL Câmpina, noua structură de conducere din care fac parte membri ai celor două partide (PDL şi PNL) din a căror fuziune a rezultat noul Partid Naţional Liberal. Săptămâna trecută, fiecare partid şi-a desemnat reprezentanţii în CLEX, iar ieri a fost prima şedinţă comună pentru stabilirea mai multor detalii, majoritatea de ordin organizatoric. După cum ne-au declarat reprezentanţi ai ambelor partide, printre altele, s-a decis ca sediul oficial al noului PNL din Câmpina să fie cel de pe Strada Mărăşeşti, acolo unde a funcţionat vechiul PNL. Cel mai probabil, se va renunţa la sediul PDL din Bulevardul Carol I. Tot aseară au fost desemnaţi secretarul general şi secretarul general adjunct, aceştia fiind Marian Dulă, respectiv Gheorghe Cazan. De asemenea, s-a decis includerea în CLEX a încă 10 membri, cinci de la PDL şi cinci de la PNL, ca şi supleanţi fără drept de vot. Din partea PDL, supleanţii sunt: Tatiana Grigorescu, Crina Popescu, Cezar Grama, Lucian Cercel şi Gheorghe Sandu. PNL încă nu a stabilit care vor fi cei cinci supleanţi din CLEX. Oricum, povestea cu supleanţii este o treabă stabilită pe plan local, pentru că hotărârile luate în cadrul Consiliului Naţional al PNL nu prevăd aşa ceva. Decizia s-a luat la Câmpina şi pare oarecum inutilă de vreme ce aceşti supleanţi doar vin şi participă la şedinţă, fără a avea drept de vot. Aseară s-a mai stabilit ca toţi membrii CLEX să plătească o cotizaţie de 50 lei/lună.
Vă reamintim acum componenţa CLEX al noului PNL Câmpina: 23 membri (aşa cum s-a stabilit în Consiliul Naţional pentru municipiile care nu sunt reşedinţă de judeţ), dintre care 16 de la PDL şi 7 de la vechiul PNL (după rezultatele la europarlamentare, numărul de consilieri locali şi faptul că PDL are primar).
Din partea PDL: Horia Tiseanu (preşedintele CLEX), Monica Clinciu, Elena Albu, Gena Preda, Marian Dulă, Marian Nistor, Viorel Bondoc, Daniel Telegescu, Teodor Tiseanu, Bianca Baltac, Andrei Istrate, Traian Mocuţa, Bogdan Cord, Laura Perian, Ion Oprea şi Constantin Bobescu
Din partea PNL: Dragomir Enache, Rodica Papuc, Florin Frăţilă, Gheorghe Cazan, Dan Nica, Liviu Briciu şi Nicolae Bucur.
STOP SI DE LA CAPAT! aceiasi supa reincalzita cu adaos de ceva piper si sare se pare.Asteptam cu interes AGENDA echipei pe tematica POLITIC,ECONOMIC,SPORT.Orasul moare zi de zi d.p.d.vedere economic locurile de munca in zona industriala egal cu zero,asta asteapta noile generatii.Degeaba avem unitati de invatamant f.bune,tineri inteligenti daca nu mai au unde sa profeseze.Acesta e subiectul fierbinte,cum alte orase au putut atrage investitori si Campina NU? Pe langa celor 5 supleanti invitati fratilor si oamenii de afaceri ce tin orasul in viata si vedeti impreuna ce se mai poate face.
Se pare ca e vant la pupa favorabil in ce priveste furtul si implicarea politicului in economic si poate ,poate se schimba si agenda de lucru a politicienilor,nu ca nu mai este ceva de furat ci NU E VOIE .Incepe etapa de curatenie a hotilor si asta e de bine.
Este confortabil sa propagi idei liberale, chiar la nivel local, ditr-o cladire confiscata de comunisti de la fosti proprietari, presupus, oameni cinstiti ! Ar fii bine ca, cei care cunosc cate ceva despre istoria mai veche si mai recenta a municipiului, sa vorbeasca mai direct si mai convingator despre locuitorii reprezentativi ai urbei, de acum si dinainte, dar si despre faptele lor! In acest fel, ni s-ar limpezi imaginea [si] despre cei care [cred ca] fac politica la nivel local in vremurile actuale.