Primarul Horia Tiseanu şi conducerea managerială a Spitalului Municipal Câmpina (managerul Călin Tiu, directorul medical Elena Dumitrescu şi directorul economic Eugenia Burchiu) au organizat astăzi o conferinţă de presă pentru a marca demararea lucrărilor de reabilitare a Policlinicii Municipale. Şi tot astăzi a fost inaugurată Secţia de Chirurgie a Spitalului Municipal, secţie modernizată complet în ultima perioadă. Despre proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal Câmpina” nu s-au spus lucruri noi faţă de cele pe care noi le-am prezentat în articolele anterioare. Dar au fost punctate câteva lucruri importante în legătură cu această investiţie finanţată în cea mai mare parte din fonduri europene.
„Este un proiect de aproape două milioane euro, care, după o gestaţie îndelungată şi mai multe modificări, este foarte aproape să înceapă efectiv şi nu putem decât să ne bucurăm pentru acest lucru. Sperăm ca pacienţii să manifeste înţelegere pentru disconfortul creat pe parcursul lucrărilor. Vom încerca să suplinim neajunsurile inerente printr-o mai mare atenţie faţă de pacienţi, pe care îi vom îndruma către cabinetele la care doresc să ajungă. Aşa acum am mai spus deja, cabinetele de la subsol şi cele din aripa dinspre stradă a Policlinicii se vor muta la parterul spitalului sau în clădirea noastră de pe Strada Vasile Alecsandri. În plus, intrarea în Policlinică se va face pe la intrarea oficială a Spitalului, cea dinspre parcarea spre fostul cinematograf, intrare care până acum nu a fost folosită. Un lucru important pentru creşterea calităţii actulului medical îl va aduce dotarea realizată în cadrul acestui proiect – un computer tomograf, un aparat modern de radiologie şi multe altele, chiar dacă nu la fel de costisitoare, dar foarte importante în diagnosticarea rapidă şi precisă”, a afirmat dr. Călin Tiu.
La rândul său, primarul Horia Tiseanu a precizat: „Conferinţa organizată astăzi nu este printre cele impuse în derularea acestui proiect european, dar am ţinut să punctăm începerea lucrărilor la Policlinică tocmai pentru că este un proiect pe care îl considerăm foarte important pentru comunitatea noastră. În cadrul unei întâlniri cu constructorul, câştigătorul licitaţiei, s-a stabilit începerea lucrărilor în jurul datei de 10 martie, în paralel fiind demarată şi procedura de achiziţie publică pentru aparatura medicală. Termenul de execuţie este de 9 luni, iar valoarea totală a proiectului este de 11.397.056,02 lei”.
După conferinţa de presă, primarul Horia Tiseanu şi conducerea Spitalului Municipal au vizitat Secţia de Chirurgie, recent modernizată, prilej cu care, simbolic, s-a tăiat o panglică inaugurală. Secţia de Chirurgie din cadrul Spitalului Municipal are 80 de paturi în 19 saloane, iar modernizarea acesteia s-a realizat exclusiv din fondurile proprii ale spitalului, din economiile făcute la alte cheltuieli. Este una dintre preocupările actuale ale echipei manageriale de a moderniza toate secţiile spitalului, cea de Pediatrie şi cea de Chirurgie arătând cel mai bine în momentul de faţă.
Facem un pariu? A fost ultima taiere de panglica a lui Tiseanu!!!
Da facem pariu….Pentru ca este un primar bun,pentru ca se implica,pentru ca a realizat foarte multe lucruri frumoase pentru Campina,iar oamenii inteligenti stiu acest lucru..
@Andreea – pe ce vrei sa facem pariu? si iti spun si termenul! pe Tiseanu nu il apuca Pastele in libertate!!! deci, pe ce vrei sa pariem?
si ar mai fi ceva de spus: poate ca a facut si lucruri bune pentru oras, dar cand se dovedeste ca ai furat la o lucrare, lucrarea aceea nu mai e un lucru bun pentru oras, ci e o hotie, iar cineva trebuie sa raspunda! de regula, cine a semnat, adica primarul!!