Administratie publica

57% dintre câmpineni şi-au plătit taxele şi impozitele locale până la primul termen scadent

Directia Economica ghiseuPână la 31 martie 2015, gradul de colectare a taxelor şi impozitelor locale de la populaţie a fost de 57%. Un procent ceva mai redus decât cel înregistrat în primele trei luni ale anului trecut, când gradul de colectare a fost de aproape 59%. Anul acesta, s-au încasat, efectiv, de la persoanele fizice, aproximativ 3,38 milioane lei, diferenţa care a mai rămas de încasat fiind de 2,6 milioane lei, potrivit datelor furnizate de Direcţia Economică din cadrul Primăriei Câmpina. Per total, 8.889 contribuabili câmpineni şi-au achitat dările la bugetul local pentru a beneficia de bonificaţia de 10% acordată celor care-şi plătesc taxele şi impozitele până la 31 martie. Ce înseamnă această bonificaţie? Reducerea cu 10% a impozitului pe care îl are de plătit fiecare familie. La nivelul bugetului local, această reducere înseamnă 323.000 lei.
Vă reamintim că, în continuare, cetăţenii de onoare ai municipiului sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi terenul aferent acesteia, scutire valabilă şi în cazul câmpinenilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie (scutirea se menţine şi dacă unul dintre soţi a decedat, pentru cota ce revine, după caz, soţului sau soţiei în viaţă).

1 Comment

  1. Petre Petcu says:

    Si cu gropile/santurile din carosabil cum ramane ? Cat sa mai suportam drumurile mizerabile si pline de capcane ale orasului?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *