Social

65 de tineri din Câmpina şi localităţile vecine au învăţăt cum să-şi facă un CV şi cum să se poarte la un interviu în vederea angajării

Cursuri tineriAsociaţia Together România anunţă finalizarea cu succes a cursurilor organizate pentru creşterea gradului de angajabilitate în rândul tinerilor, din cadrul proiectului “YESS – Youth with Employability Soft Skills”, finanţat de Fundaţia Europeană pentru Tineret. În total, au fost organizate cinci cursuri la care s-au înscris 65 de tineri din Câmpina şi localităţile limitrofe. Cursurile de formare au fost gratuite, s-au desfăşurat pe grupuri de câte 10-15 participanţi şi au avut ca obiective înţelegerea noţiunilor de bază în ceea ce priveşte cererea actuală a forţei de muncă; modul în care se poate realiza un CV cât mai atractiv pentru angajator; ce trebuie să ai în vedere când te duci la un interviu pentru o posibilă angajare; dezvoltarea unor competenţe, a încrederii şi a stimei de sine pentru persoanele vulnerabile. Mai multe informaţii despre acest proiect găsiţi pe site-ul www.asociatiatogether.wordpress.com. Grupul ţintă a fost reprezentat de tineri cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani; elevi, studenţi sau tineri fără ocupaţie; tineri cu oportunităţi reduse (abandon şcolar, probleme financiare sau sociale, provin din familii monoparentale etc); tineri şomeri sau care nu dispun de nici un venit.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *