Social

Anunţ public privind organizarea „Concursului de manuscrise – creaţie literară 2015”

Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina organizează, în conformitate cu hotărârea Consiliului Local din 26 martie 2015, „Concurs de manuscrise – creaţie literară 2015”. Concursul se adresează autorilor cu domiciliul în municipiul Câmpina la data desfăşurării concursului şi vizează valorificarea creativităţii locuitorilor de toate vârstele, în beneficiul creşterii comunicării interpersonale şi a nivelului general de educaţie. Cu acest prilej, se adaugă valori importante la patrimoniul cultural al localităţii şi este stimulată participarea activă a tuturor la dezvoltarea individuală prin comunicare deschisă, în spiritul valorilor morale europene.
Autorii de texte literare, cu domiciliul în municipiul Câmpina, vor depune la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina manuscrise sub formă imprimată pe hârtie A4 şi în format digital (extensie .pdf) pe CD. De asemenea, manuscrisele pot fi trimise pe email casabogza@gmail.com până la data de 15 aprilie 2015. Stabilirea câştigătorilor se va face de către un juriu extern, remunerat, format din scriitori, critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi reprezentanţi ai organizatorilor.
Se vor acorda premii constând în plata, în limita bugetului alocat, a editării/tipăririi unei cărţi din genurile: 1. poezie, 2. proză, 3. eseu, 4. critică literară, monografii sau memorii-jurnale. Rezultatele concursului vor fi anunţate pe 25 aprilie 2015.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *