Administratie publica

Calea Doftanei este deja praf. Peste două săptămâni va fi praf şi pulbere pentru că încep lucrările de canalizare

Calea Doftanei 2Calea Doftanei este poate cea mai dificilă arteră rutieră din municipiul Câmpina. O stradă mare, importantă, intens circulată. Şi, din păcate, plină de gropi şi denivelări. În aşteptarea lucrărilor de canalizare, aici nu s-au mai efectuat reparaţii capitale de multă vreme, ci doar mici peticiri. Ei bine, se pare că aşteptarea a luat sfârşit. Nu în ceea ce priveşte modernizarea străzii, că acest lucru nu este posibil, deocamdată, ci în privinţa demarării lucrărilor de canalizare, cele care se desfăşoară în Câmpina în cadrul proiectului cu finanţare europeană. După cum s-a stabilit ieri, la şedinţa care a avut loc la Primărie cu părţile implicate în proiectul de canalizare, pe Calea Doftanei lucrările vor începe peste două săptămâni, adică în jurul datei de 4 mai. Calea Doftanei 1 Calea Doftanei 3

Aşa s-a stabilit la şedinţă, asta vă comunicăm şi noi. Vor fi, probabil, cele mai dificile lucrări de canalizare dintre toate cele care se derulează în Câmpina. Pe Calea Doftanei vor trebui efectuate două tipuri de lucrări: reabilitarea sistemului de canalizare pe 647 m şi extinderea canalizării pe 2.089 m. Şi spuneam că vor fi lucrări dificile în primul rând din cauza numărului mare de conducte din subteran, majoritatea petroliere, aparţinând Conpet şi Rafinăriei „Steaua Română”. Iar pe lângă acestea, mai sunt conductele de apă şi de gaze. Lucrările de canalizare ar fi trebuit să înceapă aici de mai multă vreme, dar, după cum recunoşteau chiar reprezentanţii firmelor executante, la precedenta şedinţă de la Primărie, s-a intrat într-un impas şi nu s-a putut stabili o soluţie clară pentru intervenţie tocmai din cauza numărului mare de conducte. Pe Calea Doftanei au fost realizate patru sondaje subterane pentru stabilirea cu exactitate a poziţiei conductelor, adâncimii la care se află acestea, cui aparţine fiecare conductă, cât şi cum se poate săpa pentru canalizare. Dacă se respectă decizia de ieri şi lucrările încep peste două săptămâni, va urma o perioadă complicată pentru toată lumea. Va fi chiar mai greu decât a fost până acum, nu vom fi scutiţi, probabil, de emoţii în timpul lucrărilor, dar să sperăm că la final vom fi mulţumiţi cu toţii.
Calea Doftanei 4 Calea Doftanei 5

4 Comments

  1. vasile stanga says:

    Vin ei dupa voturi! Suturi in fund primesc de la mine.

  2. constantin andrei says:

    La noi totul e complicat ,cred ca se stie ca Rafinaria si Conpetul sunt moarte pe veci, pericolul ramane doar cele de apa si gaze active.Sper ca oamenii din executie au experienta necesara si pe teren nu numai pe hartie.Sigur vor fi intarzieri si datorita sapaturilor manuale ,important e sa comunice cetatenilor transparent ce se intampla.

  3. soferu de maxi says:

    Cum,la acest articol nu mai posteaza tot felul de „destepti” ca in cazul cu marirea pretului la bilet?? Gropile nu se vad dar pretul da?Pai stiu ei ce inseamna a intretine o masina?Stiu ei cati bani se cheltuiesc pe piesele auto?Stiu ei de ce creste de fapt pretul biletului?Daca nu stiu si nici nu se informeaza,de ce naiba posteaza numai aberatii?
    E simplu:pentru ca atat ii duce mintea….

  4. laurentiu says:

    @constantin andrei: in banesti pe zona strazi Din Jos lucrarile au debutat la inceput de februarie si au fost cel putin 10 15 opriri de apa si vreo 3 de gaze din cauza experientei lucratorilor si nici pana azi 23 04 2015 covorul asfaltic nu este refacut

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *