Politica

PNL Prahova vrea mai multe femei în administraţia publică centrală, locală şi judeţeană

Femei politica 1„Implicarea femeilor în luarea deciziilor la nivelul administraţiei publice centrale, judeţene şi locale”, aceasta a fost tema unei dezbateri care a avut loc marţi la Ploieşti şi care a fost organizată la iniţiativa Monicăi Clinciu, copreşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL Prahova şi a copreşedintelui PNL Prahova, George Ionescu. În sală s-au aflat peste 150 de doamne şi domnişoare reprezentând organizaţiile de femei ale fostului PDL din localităţile judeţului Prahova. Invitat de onoare a fost prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul, vicelider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, autoarea cărţii „Forţa politică a femeilor”, publicată în anul 2011.

Conform statisticilor, comparativ cu o medie de 20,8% femei în parlamentele lumii, România se află printre codaşii clasamentului, cu doar 11,7% femei în Parlamentul României. Aceasta în condiţiile în care femeile reprezintă aproape 51% din populaţia ţării. În Uniunea Europeană devansăm doar Cipru şi Ungaria ca pondere a femeilor în Parlament, iar în lume ne aflăm pe locul 99 din 141, în urma unor ţări precum Turkmenistan, Azerbaidjan, Zimbabwe, Bangladesh, Irak sau Afghanistan. În aceste condiţii, România nu reuşeşte să îndeplinească obiectivul privind egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din decalogul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Reuşim să ne situăm peste medie doar în cazul ponderii femeilor în Parlamentul European, cu 36,4% eurodeputate faţă de media europeană de 35,2%.
La nivelul administraţiilor locale, doar 3% dintre primăriile din România sunt conduse de femei în acest mandat, iar la nivel naţional sunt doar 190 de femei consilier judeţean şi 1.146 bărbaţi consilieri judeţeni.

Pornind de la aceste statistici, femeile liberale care provin din fostul PDL doresc să încurajeze intrarea doamnelor şi domnişoarelor în politică şi promovarea acestora pe criterii de competenţă. Motivul: femeile ar aduce mai mult echilibru, mai multă luciditate în viaţa politică românească şi mai multă credibilitate, aşa cum a rezultat, de altfel, şi din ultimul sondaj realizat de INSCOP în martie 2015. Conform acestui sondaj, 44% din români sunt de acord ca partidele să fie obligate prin lege să crească numărul de femei promovate în posturi alese.
Femei politica 3 Femei politica 2 Femei politica 4

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *