Social

2015, anul în care Rafinăria „Steaua Română” ar fi trebuit să finalizeze ecologizarea batalelor

OLYMPUS DIGITAL CAMERAGarda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova a efectuat verificări la toate rafinăriile din judeţ pentru a constata stadiul implementării măsurilor incluse în autorizaţiile integrate de mediu. După cum se ştie, pentru fiecare rafinărie în parte există o perioadă de tranziţie la finalul căreia societatea respectivă trebuie să se conformeze legislaţiei naţionale şi directivelor europene în ceea ce priveşte protecţia mediului. În cazul Rafinăriei „Steaua Română” Câmpina, perioada de tranziţie este până la 31 decembrie 2015. Un termen rămas valabil, chiar dacă societatea a oprit temporar activitatea de rafinare din anul 2009 şi a intrat în insolvenţă din 22 iulie 2013. În cazul rafinăriei câmpinene, comisarii Gărzii de Mediu au constatat că „deşi termenul de conformare pentru ecologizarea batalelor este decembrie 2015, lucrările nu au fost demarate până în prezent”.
În condiţiile în care una dintre principalele măsuri prevăzute în autorizaţia integrată de mediu, cea referitoare la batale, nu este şi nu va putea fi pusă în practică, am solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova un punct de vedere referitor la această situaţie. Ce se va întâmpla cu rafinăria şi care ar fi soluţia pentru rezolvarea problemelor batalelor? Iată răspunsul primit de la directorul executiv al APM Prahova, Daniel Avram: „În cazul în care măsurile din planul de acţiuni inclus în autorizaţia integrată de mediu nu vor fi încheiate la termenul de conformare de 31 decembrie 2015, autorităţile competente în domeniul protecţiei mediului, de la nivel central şi local, vor trebui să ia împreună o decizie. În ceea ce priveşte batalele, comunitatea locală ar putea rezolva această problemă a poluării istorice prin intermediul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile, din diverse împrumuturi sau de la bugetul local şi bugetul de stat”.

Pentru ca lucrurile să fie mai clare, precizăm că autorizaţia integrată de mediu a Rafinăriei „Steaua Română” a fost obţinută în august 2006 şi este valabilă până în decembrie 2015. Societatea nu poate obţine o nouă autorizaţie fără respectarea măsurilor prevăzute în planul de acţiuni. Fără autorizaţie, rafinăria nu poate funcţiona, asta în cazul în care se va încerca, la un moment dat, reluarea activităţii. Lucru foarte puţin probabil, totuşi.
Prin autorizaţia integrată de mediu, conducerea rafinăriei s-a angajat să pună în practică mai multe măsuri în domeniul protecţiei mediului, fiind vorba în special despre modernizarea unor instalaţii şi, bineînţeles, despre ecologizarea batalelor. Este vorba despre:
– un batal situat în amonte de Lacul Peştelui, unde au fost depozitate aproape 27.000 tone nămol rezultat din epurare
– cinci batale de gudroane acide în zona Turnătorie (70.000 tone gudroane depozitate, solidificate)
– 10 batale gudroane acide în zona Bucea (pe o suprafaţă de 6 hectare, în total 80.000 tone deşeuri depozitate aici).

Pentru dezafectarea tuturor batalelor şi a Lacului Peştelui, precum şi pentru ecologizarea zonelor respective, Rafinăria „Steaua Română” ar fi trebuit să investească aproape 100 milioane de euro etapizat. O sumă uriaşă, este adevărat, dar dacă atunci când activitatea mergea bine nu s-a reuşit ecologizarea măcar a unui batal, acum nici nu se mai pune problema. Comunitatea locală va rămâne cu batalele şi probabil că le vom lăsa moştenire generaţiilor viitoare pentru că nici administraţia locală nu va putea rezolva această problemă dificilă. Primăria Câmpina a ecologizat singurul batal pe care îl avea în proprietate, unul de 8.000 mp, situat pe Strada Lacul Peştelui, pentru care s-a obţinut finanţare europeană de 2,2 milioane euro.

7 Comments

  1. shake says:

    SUNT MANA-N MANA CU TISI ! Au insa stadion pe care Primaria nu-l doreste. Sa traiti bine campineni, Tisi va protejeaza !

  2. Laurentiu says:

    Nu apelase primaria la o casa de avocatura pentru problema preluarii batalelor? Sau aia a fost asa sa mai aruncam niste bani sa fie unii multumiti si apoi sa ingropam subiectul?? Ia interesati-va ce s-a mai facut cu treaba asta si la ce birou de avocatura s-a mers si cati bani s-au dat!

  3. vasile stanga says:

    Batalele sunt acolo și acolo vor rămâne. Ce se întâmplă cu celelalte active ale societății: clădiri, terenuri aferente, instalații care pot fi valorificate, terenul de sport (mai ales)?

  4. matei says:

    au facut niste studenti/tineri arhitecti un proiect foarte fain de reincadrare a rafinariei in circuitul urban… dar nu exista urechi sa auda, sau ochi sa vada..

  5. george says:

    @matei: mai multe detalii…

  6. constantin andrei says:

    Sa stam linistiti ,este un simbol al capitalismului original a trecut prin comunism si apoi la capitalism din nou,nu se preda asa usor o sa o vedem mult timp de aici incolo.Toate investitiile facute inainte si dupa privatizare au ajuns la cosul de gunoi al tranzitiei.Acum se cauta solutii de dezafectare ce sunt costisitoare iar evaluarea ei nu acopera costurile ,asa ca o sa mai scriem despre ea mult timp,de repornit nici vorba,ea a fost conceputa pt un titei parafinos ce nu este disponibil o data cu privatizarea Petromului,are un flux tehnologic fara profit ,asa ca cine detine o solutie minune sa o publice .

  7. constantin andrei says:

    De fapt este un caz clasic de Malpraxis a unui pacient de peste 100 de ani caruia i s-a aplicat un tratament gresit de intinerire fara a avea si un diagnostic precis.Sa fie vina doctorilor?ce au injectat munti de bani fara succes iar acum marea problema este incotro? cu gunoiul facut de-a lungul anilor ce se poate face? si cine este responsabil,bineinteles ca nimeni!!!!!!!!!!!!!!!!!! problema este ca nu sunt solutii imediate sau pt. viitorul apropiat din pacate.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *