Primarul Horia Tiseanu a propus, iar Consiliul Local Câmpina a aprobat angajarea avocatului Elena Teodorescu pentru a reprezenta administraţia locală într-un nou proces cu Ministerul Dezvoltării, proces legat tot de Calea Dacia, cea mai frumoasă, dar şi cea mai controversată investiţie realizată în Câmpina cu fonduri europene. Onorariul pentru acest proces este de 30.000 lei, sumă la care se adaugă TVA şi, atenţie, sumă pe care Cabinetul de avocatură Elena Teodorescu o va încasa indiferent dacă Primăria câştigă sau pierde procesul. Banii vor fi plătiţi de la bugetul local şi, după părerea noastră, Consiliul Local a aprobat mult prea uşor această sumă mare, de 300 milioane lei vechi, la care se adaugă şi TVA.
Cabinetul de avocatură Elena Teodorescu a reprezentat administraţia locală şi în procesul anterior cu Ministerul Dezvoltării, cel pentru corecţia financiară de 25%, proces câştigat în toamna anului trecut. Onorariul plătiti atunci de la bugetul local a fost de 20.000 lei. De asemenea, Elena Teodorescu reprezintă Primăria şi Consiliul Local Câmpina şi în procesul cu Cast Băneşti, aflat încă pe rolul instanţei, la care onorariul este de 48.000 lei, adică 480 milioane lei vechi.
Revenind la noul proces, cel pentru care s-a aprobat săptămâna trecută acordarea unui onorariu de 30.000 lei, vă prezentăm pe scurt despre ce este vorba.
În luna decembrie a anului trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale a transmis Primăriei Câmpina un proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru proiectul privind modernizarea Căii Dacia. Este vorba despre un proces verbal întocmit în baza rapoartelor Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) şi Serviciului de Constatare şi Stabilire Nereguli – POR, document despre care noi am scris pe larg, în mai multe episoade. Prin acest proces verbal era anunţată şi o nouă corecţie financiară de de aproximativ 7 milioane lei, pe care Primăria Câmpina ar trebui să o achite Ministerului Dezvoltării. Principala problemă din acest document este tot schimbarea soluţiei tehnice a proiectului, fără organizarea unei noi licitaţii.
Primăria a contestat procesul verbal respectiv, dar contestaţia administrativă a fost respinsă prin Decizia nr. 30/10 aprilie 2015. Iar acum, împotriva acestei decizii se intenţionează formularea unei acţiuni în instanţă şi se apelează din nou la avocatul Elena Teodorescu, „având în vedere experienţa sa în domeniul litigiilor privind achiziţiile publice”, după cum a menţionat primarul Horia Tiseanu.
Discuţiile din cadrul şedinţei Consiliului Local cu privire la acest subiect au fost destul de scurte, iar apoi toţi consilierii prezenţi în sală au votat pentru angajarea Elenei Teodorescu cu un onorariu de 30.000 lei plus TVA doar pentru fond, nu pentru toate fazele procesuale.
Consilier Monica Clinciu: „Suma va fi mult mai mare de 30.000 lei pentru că, vă reamintesc, cabinetul doamnei Teodorescu este singurul plătitor de TVA. Eu cred că era mai corect să aprobăm un onorariu mai mic şi apoi un onorariu de succes în cazul câştigării procesului”.
Consilier Gheorghe Tudor: „Totul se învârte în jurul schimbării soluţiei tehnice a proiectului cu Calea Dacia. Pe noi, Consiliul Local, nu ne-a întrebat nimeni nimic atunci când s-a decis schimbarea soluţiei tehnice faţă de proiectul iniţial. Dar acum, când suntem implicaţi în tot felul de procese legate de Calea Dacia, veniţi la noi să aprobăm onorariile avocaţilor!”
Primarul Horia Tiseanu: „Vă asigur că nu veţi avea de suferit în urma schimbării soluţiei tehnice. Această schimbare a fost propusă de executant proiectantului tinând cont de realitatea din teren, alta decât cea rezultată din studiul geotehnic. Cea mai bună dovadă că schimbarea soluţiei tehnice a fost corectă este aceea că podul este încă în picioare. Proiectantul ne-a propus schimbarea soluţiei tehnice, iar noi am considerat-o bună şi am acceptat-o”.
Si la banii astia o fi parandarat?
Domnilor, primaria nu are birou juridic? Juristiii primariei nu exista, de ce trebuie sa platim sume asa mari la avocati?
mi se pare o suma enorm de mare onorariu catre cabinetul de avocatura Elena Teodorescu.Oare nu se gasesc si alte cabinete mai ieftine chiar si la Ploiesti?in general acest cabinet are preturi foarte mari,am incercat o singura data pentru o consultanta si nu mai imi trebuie.tariful la telefon era unul,cand am ajuns acolo am platit exact dublu.nu e de recomandat.nu inteleg de ce Primaria alege numai acest cabinet.vad ca se merge numai pe pile.chiar se arunca banii acestui Municipiu aiurea.
Juriștii primăriei nu au fost în stare să reglementeze norma de hrană de la polița locală ….. Aici este alteva. Sunt mai multe procese în care se învârt bani la avocati. De la o parte la alta.
Oare cum justifică acești bani avocații?
Unii dintre ei apără ambele părți, în procese diferite. Plimbă banii de colo-colo și înapoi.
Aici merge de o investigație.
Pe mine m a ajutat doamna avocat in 2 procese. Am castigat de fiecare data si daca stau sa ma gandesc ca ne am tarait prin tribunale cativa ani nu cred ca i am platit mai mult decat trebuia. Plus ca fata de altii pe la care am mai trecut macar ea parea ca stie ce face.
Avocatii nu platesc TVA. Mai bine va informati putin inainte sa aberati.
@claudiu: Eu nu m am dus la ea ca mi s a parut mult, a luat-o cumnatu si i a castigat procesu iar eu am pierdut. Deci daca vrei sa castigi iti iei avocat calumea ce sa mai. Lumea stie ca e avocat adevarat nu stiu ce atata semn de intrebare.
Primarul vorbeste „politic”,sa speram ca expertii ce au facut analiza tehnica vor raspunde la intrebarea ;studiul geofizic a fost gresit din incompetenta si platit sau voit gresit pt a da motiv de schimbarea solutiei tehnice si alti bani alta distractie.studiul geo a fost semnat de cine? si cine a asistat la executie adica martor(din primarie ) cum se procedeaza ca faza determinanta.In final nota de plata poate fi si varianta 30mii de lei +TVA+7mil lei ,important este sa primim si factura ce participa la loterie .
Nu aberam. Cabinetul doamnei Teodorescu este singurul cabinet de avocatura din Campina platitor de TVA. Noi v-am informat corect, daca nu ne credeti e problema dvs. Puteti verifica singur, inclusiv pe site-ul Primariei Campina, acolo unde se afla proiectul aprobat in sedinta de joia trecuta a Consiliului Local.
Dragii mei, mai bine verificati inainte sa vorbiti, in Campina nu mai exista avocati platitori de TVA, sunati la barou sa vedeti. Zic 🙂
Banuiesc ca nimeni nu a avut ceva de rau de spus cand acelasi avocat a castigat banii astia pentru campina nu? http://www.campinaph.ro/2014/10/primaria-campina-a-castigat-procesul-cu-ministerul-dezvoltarii-pentru-calea-dacia.html
Fiind coleg cu Doamna Avocat Teodorescu, mi se pare cel putin amuzanta declaratia doamnei AVOCAT MONICA CLINCIU. Doamna, mai bine va sunati colega sa vedeti daca este sau nu platitoare de TVA. Poate in felul asta mai renuntati la niste cuvinte aruncate in vant. Rusinica
Indiferent daca sunteti coleg sau poate ruda cu doamna Teodorescu si postati mai multe comentarii semnate cu nume diferite, in realitate fiind o singura persoana, ne simtim nevoiti sa facem o precizare. Nu are nimeni nimic cu doamna avocat Teodorescu. Aici, subiectul nu este doamna avocat Teodorescu, ci administratia locala campineana si/sau bugetul local de la care este platit avocatul, indiferent care ar fi acela. Nu contesta nimeni profesionalismul doamnei Teodorescu, asta e clar. Problema e legata de cu totul altceva si ne pare rau ca nu ati inteles acest lucru cand ati citit articolul. Cat despre TVA, inclusiv in proiectul initiat de dl primar Horia Tiseanu se specifica faptul ca la suma de 30.000 lei se adauga TVA.
Suma este derizorie fata de cat cer unii avocati de prin ploiesti/bucuresti, care doar pt o consultatie pot lua peste 5000 lei. Ii urez succes doamnei avocat si sa castige si acest proces.
mi se pare ca se arunca prea usor banii din bugetul local.e normal sa plateasca cei ce gresesc la momentul potrivit.vad ca Primaria se tine numai de procese.Nu este vorba de profesionalism deoarece toti avocatii sunt buni si nu cer asa de multi bani.pana la urma un proces se castiga daca e legal sa fie castigat deoarece legea e cea care are ultimul cuvant.
Eu zic ca cea mai buna si ieftina solutie este ca Primarul sa se ocupe de caz, cunoscand foarte bine toate etapele executiei acestei lucrari.Are in subordine si cabinetul de juristi si vor merita un bonus in caz de reusita,iar daca nu DEMISIA de onoare e acceptabila.
Dar mai tineti minte ce scandal a fost in Consiliul local cand a fost angajat d-l avocat Panoiu???Eu imi mai aduc aminte….Si parca era vorba despre sume mai mici…
Domnul Toma,oricat de mult o simpatizati nu mai exagerati.Nu am auzit pana acum sa ia cineva pentru o consultatie 5000 ron.Ii tot luati partea dar nu am auzit ca dansa la cati bani tot incaseaza sa fi facut o fapta buna pentru un om amarat sau pentru acest Municipiu.
Sa plateasca Florin Anghel avocatii ca pentru el s/a schimbat solutia tehnica; el a avut de cistigat de pe urma schimbarii solutiei tehnice; sa plateasca si Tiseanu ca impreuna cu Anghel a facut toate aranjamentele; ar trebui sa/i fie rusine primarului sa deschida gura cind se vorbeste de Calea Dacia ca stie bine ce mizerii au facut acolo si cit a intrat in propriul buzunar!
Oricum Campina are avocati de valoare.Lui Tiseanu ii trece glontu pe la urechi.tare cred ca o ia pe urmele lui Guran.Si daca astfel de oameni cu ,,scapari”ne conduc societatea sanatoasa aproape ca nu exista.Se arunca cu bani pentru cate o idee a lui x si y(de ex cultura nu poate cumula anumite activitati.Cati cetateni au prioritate la anumite activitati in folosul urbei? sunt 80 la suta fete politice si trepadusi?
Cred ca problema TVA ului avocatei este precum cea a bacsisului baiatului care livreaza pizza : ceva care ne indeparteaza de esenta problemei. Ideea este ca s-a ajuns aici datorita unor nereguli grave in gestionarea fondurilor europene alocate pentru constuirea pasajului. A fost schimbata radical solutia constructiva bazat pe „greseala” geotehnicianului. OK, sa admitem ca se mai intampla,dar dupa aia? A platit ceva penalitati cel care a facut studiul? Aparand cu totul alt proiect s-a relicitat lucrarea? Au fost anuntate autoritatile diriguitoare ale fondurilor europene (OI , AM) si s-a cerut si acceptul lor pe noua solutie? S-a respectat principiul egalitatii, al transparentei? Se pare ca nu. Aici este marea vina a primarului in functie si a aparatului pe care-l conduce. Vina bazata pe incompetenta sau pe alte interese care a condus la situatia de fapt. Cu totii ne bucuram si profitam de aceasta constructie dar ea nu trebuia sa se faca incalcand legea sau principiile cheltuirii fondurilor UE.Si ma intreb -ca cetatean al urbei- de unde va scoate Campina aceasta suma colosala? Iar ca punct de vedere personal ma bucur ca vom fi reprezentati de aceasta doamna avocat careia ii doresc succes in asamblarea oalelor sparte de catre o gasca de incompetenti (hoti ii declara doar justitia)
Primaria asteptam sa ne comunice si noua public vinovatii si in ce fel platesc ei.nu inteleg de ce trebuie sa dea atatia bani la avocat din bugetul local al orasului nostru.iar domnul ion dandoaselea are dreptate ca Primaria sa raspunda dar nu mi se pare corect deloc sa spuna ca tva-ul avocatei e precum bacsisul baiatului de la pizza.Inteleg faptul ca o cunoaste pe doama avocat dar eu cred ca se bucura ca reprezinta procesul din cauza faptului ca nu plateste dansul din banii lui.
Credeam ca in paralelismul cu „bacsisul baiatului cu pizza” am fost destul de clar. Dar vad ca nu -cel putin pentru Domnul Claudiu- asa ca o sa detaliez : traim intr-o tara in care spaga (mita, bacsisul) a trecut de la categoria de cutuma la rang de lege.Care are valori de milioane de euro si reprezinta cateodata jumatate din valoarea serviciilor. In care evazionisti precum Georgica Cornu (Confort), Irina Socol (Siveco), Florian Walter (Romprest) eludeaza bugetul de stat cu zeci de milioane de euro. Iar in ultimele zile s-a creat o apriga disputa in jurul fiscalizarii bacsisului lasat celui care-ti livreaza pizza. Adica o fumigena, o diversiune care sa deturneze atentia de la problemele cu adevarat importante. Asta voiam sa spun si eu despre disputa referitoare la acel TVA. Cu atat mai mult cu cat daca il va plati, pentru Primarie (administratie de stat) va deveni „deductibil” iar pentru cabinetul de avocatura va deveni „colectat” si-l va plati din nou inapoi in buzunarul statului. Dupa cum spuneam, problema de baza este de ce s-a ajuns in aceasta situatie? Atat aceasta speta despre care discutam precum si in cea in care s-au pierdut si fonduri pentru caminul de la energetic…Cred ca aici trebuie sa investigati mai mult. Si intr-adevar, vinovatii ar trebui sa raspunda. Si nu cum spune mai sus dl. Constantin Andrei cu un bonus in caz de reusita (mi se pare aberanta ideea sa-l premiez ca si-a reparat prostia) sau cu demisia in caz de esec. Cred ca e prea putin.
Adica (sa nu mai existe confuzii) ideea e cam asa : noi, cetatenii, ne platim taxele la stat. Care stat contribuie la bugetul UE din acesti bani. Iar cand banii europeni ar trebui sa se intoarca la noi pentru investitii, Primaria face un hocus-pocus (cu final previzibil), pierde banii si noi ii mai platim inca o data din taxele locale.
Mai precizez (pentru linistea Domnului Claudiu) ca nu o cunosc nici pe Doamna avocat Teodorescu (ma bazez doar pe reputatia Domniei Sale in aprecierea mea) nici pe vreun alt avocat Campinean, iar onorariul cabinetului de avocatura va fi platit in egala masura si din banii mei ca si contributor la taxele urbei.
av Teodorescu si judecatorii din Campina sunt mana in mana.Daca ai un proces impotriva lui av. Teodorescu fii sigur ca o sa-l pierzi.Stan patitu.
Iar despre onorariu cerut de la primarie- o vaca de muls. Prostimea e multa
Normal ar fi ca tarifele avocatilor fie ca platesc sau nu TVA,fie ca au PFA sau freelanceri sa fie ca la local-la vedere.Nu daca esti imbracat mai bine sau locuiesti in cort si esti parat sa iti ia pielea