Administratie publica

Bustul lui Hasdeu, din Parcul Milia, va fi înlocuit cu o fântână arteziană

Milia 1După cum bine ştiţi, în această perioadă se desfăşoară lucrări de modernizare a Parcului Milia din centrul municipiului Câmpina. De amenajarea aleilor, refacerea scărilor şi înlocuirea pavajului  se ocupă firma Victor Construct SRL din Botoşani, cea care a câştigat licitaţia organizată de administraţia locală la sfârşitul anului trecut.  Pe lângă lucrările propriu-zise, mai are şi Primăria Câmpina de rezolvat câteva probleme cum ar fi amplasarea noilor bănci şi a stâlpilor de iluminat public, precum şi montarea unei fântâni arteziene pe locul unde acum se află bustul savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, adică în centrul parcului. Iar bustul va fi mutat în altă parte, dar deocamdată nu s-a luat o decizie finală cu privire la viitoarea locaţie. Pentru fântână s-a alocat suma de 120.000 lei, prin bugetul local aprobat la începutul anului. Referitor la amplasarea noilor bănci şi a fântânii arteziene, lucrurile vor mai întârzia, totuşi, pentru că acestea nici nu au fost comandate până în prezent. În schimb, au fost comandaţi 39 de stâlpi ornamentali pentru iluminatul public din Parcul Milia. Modelul ales de Primăria Câmpina îl puteţi vedea în imaginea de mai jos, stâlpul din stânga. Iar stâlpii vechi din Parcul Milia vor fi scoşi şi depozitaţi până anul viitor, când vor fi montaţi în Parcul de la Soldat, a cărei modernizare este programată pentru 2016.
Milia 2

16 Comments

  1. Noni Voc says:

    INTREBAREA mea este: Ce pretuieste cetateanul din Campina cel mai mult , geniul lui B.P.Hasdeu sau ….fantana arteziana? Romania are putine genii, dar multe fantani arteziene. Ciudata conducere. Cred ca sta prost cu respectul pentru genii. Si e tare pacat.

  2. florin dochia says:

    ah, era aşa o îngesuială de statui în oraşul nostru!!! nici nu mai aveam ep unde trece…

  3. Elena says:

    Intr-adevar, este pacat faptul ca inlocuim o statuie cu o fantana arteziana….dar, fantana ,,se vinde” mult mai bine, avand in vedere nivelul de inteligenta al romanilor. Nimeni nu se ducea in parc doar sa stea langa statuie, hai sa fim seriosi….acum se vor duce la fantana, sa se mai racoreasca. Ar putea macar sa repozitioneze bustul lui Hasdeu 😀

  4. vasile stanga says:

    Puteau monta țevile în așa fel încât să curgă apa din stufoasa barbă!!!!

  5. Lucian says:

    Ciudata decizie! Dupa ce Primaria nu a contribuit cu nimic la acesta statuie (doar primarul de la aceea vreme care l-a … pe fostul prim ministru Nastase iar alti l-au pupat in fund) acum o muta !!! …
    Alti platesc bani grei pentru asa ceva iar noi nu mai avem loc de acesta statuie?
    RUSINE !

  6. George says:

    Hai lasati-o moarta cu statuia voastra….fantana arteziana e mult mai atractiva pentru un parc amplasat in centrul orasului. Daca vreti statui, mergeti la muzeu… comunistilor :))

  7. ionut says:

    Numai fapte marete la Primaria Campina: muta imaginea lui Hasdeu cine stie in ce colt ( poate la iesirea din municipiu catre sotrile 🙁 ) si cel mai important face o fantana arteziana de 120.000 de lei ( 1 miliard 200 de milioane lei vechi ).alta mai ieftina nu se putea????

  8. campineanul says:

    e urata cu spume statuia aia, bine ca au mutat-o! mai trebuie si schimbare, bravo primariei ca face fantana

  9. Marian says:

    Va bea apa din fantana tovarasul tiseanu cand vor fi alegeri anul viitor? Sper ca in cele din urma campineni se vor trezi din somn si nu va mai vota cu ciuma portocalie care a devenit peste noapte liberala…

  10. JKL says:

    Cred ca ar fi fost loc pentru ambele in acest parc – si fantana, si statuia. Dar intrebarea mea ar fi cu cine s-au consultat cei de la primarie cand au decis acest lucru sau ce i-a determinat sa faca aceasta schimbare? Nu cred ca exista un fundament serios pentru aceasta decizie, ci doar ca asa i se pare unuia sau altuia…

  11. Ionel says:

    Imi aduc aminte ca la inaugurare cand s-a dezvelit bustul lui Hasdeu chiar si pe Adrian Nastase la umflat rasul. Parerea mea ca nu trebuie depozitata in vre-o magazie, mai bine il muta pe str.care-i poarta numele sau pe bulevardul Culturi. Fantana arteziana e OK in centrul municipiului.

  12. spalati bani says:

    120000lei o fantana? Frate, astia ce construiesc de banii astia? O mega fantana cu parcare auto subterana?… baaa, furati mai putin ca va fac socoteala la materiale!

  13. rock says:

    Încape fântâna acolo? Sau este o cișmea?

  14. eugenia says:

    eu cred ca foarte multi dintre campineni nu stiu pe cine reprezinta statuia

  15. Prof.Gh.C.Dinulescu-Campina says:

    Am observat că cei care agrează dislocarea bustului sunt cei care scriu cu greşeli de ortografie.
    Despre aspectul monumentului ar trebui să gândim că în puţine oraşe există vreun sculptor care să realizeze o lucrare atât de originală cum este bustul marelui filosof.
    Dacă bustul tot a fost dislocat, locul cel mai potrivit ar fi în faţa castelului Iuliei Hasdeu. Poate este mai potrivit pentru lucrarea sculptorului câmpinean Dimitriu, dar nu sunt prea mari cheltuielile?

  16. Prof.Gh.C.Dinulescu-Campina says:

    Am avut dreptate; vedeţi că Ionel, într-adevăr nu ştie gramatică? El povesteşte cum a văzut el că pe Adrian Năstase l-a umflat râsul. Acest lucru înseamnă că nici Năstase nu prea trece de nivelul ionelului sau şi mai simplu: „Ionelul minte ca oricare analfabet”.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *