De 1 Iunie, în centrul Câmpinei, în zona unde se vor desfăşura manifestările organizate de administraţia locală şi dedicate copiilor, va fi amenajat un spaţiu special în care vor fi colectate jucării. Este vorba despre un fel de coş mai mare, dintr-un material special, pus la dispoziţia organizatorilor de societatea Domo. În cazul în care aveţi acasă jucării pe care copiii dvs. nu le mai folosesc sau dacă puteţi cumpăra câteva astfel de obiecte, veniţi cu ele în centrul municipiului, de 1 Iunie, la punctul de colectare care va fi special amenajat. Ulterior, reprezentanţii Primăriei Câmpina vor avea grijă ca toate jucăriile strânse să ajungă la copiii din centrele de plasament, precum şi la copii din familii cu nevoiaşe, care îşi doresc astfel de jucării, dar nu şi le pot permite.
felicitari.frumoasa initiativa.ne bucuram sa se stranga cat mai multe jucarii