Social

Primarul comunei Valea Doftanei, Ion Manea, a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Ion ManeaUPDATE – Magistraţii Tribunalului Prahova au decis, în această seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Ion Manea, până la 12 iunie 2015 inclusiv. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 48 ore.

Procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi poliţişti de la Biroul Antifraudă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie au descins ieri la Valea Doftanei, unde au efectuat percheziţii la Primăria comunei şi la domiciliul primarului Ion Manea. Ulterior, primarul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Din informaţiile noastre, Ion Manea este acuzat de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual pentru obţinerea de foloase necuvenite, fapte care ar fi fost comise în perioada 2012-2014. Se pare că primarul Ion Manea a făcut presiuni pentru favorizarea unei societăţi comerciale private, care doreşte să construiască în zonă un resort turistic. De asemenea, de la bugetul local ar fi fost cheltuiţi 26.000 lei pentru amenajarea unui drum, pe un fond forestier, drum care aparţinea tot unei societăţi private.
Despre acest dosar instrumentat de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova nu se ştia absolut nimic, de aceea surpriza a fost mare în Primăria din Valea Doftanei şi nu numai. Mai degrabă la Valea Doftanei erau aşteptaţi procurorii DNA, existând informaţii că la Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi instrumentat un dosar privind concesionarea ilegală a unor terenuri şi păduri din această localitate. Vom reveni.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *