Social

Spectacol – surpriză oferit câmpinenilor de copiii de la Centrul „Sfânta Filofteia”

Spectacol 4 iuniePeste 20 de copii şi tineri de la Centrul „Sfânta Filofteia” din municipiul Câmpina vor urca pe scena Casei de Cultură în cadrul unui spectacol deosebit, care va avea loc joi, 4 iunie 2015, de la ora 19.00. Artiştii, cu vârste cuprinse între 8 şi 19 ani, vor cânta, vor dansa, vor juca în scenete de teatru şi vor oferi reprezentaţii de pantomimă, întregul spectacol fiind, de fapt, un proiect prin care se dorește înlăturarea etichetelor negative aplicate copiilor instituționalizați. „Despre calitățile copiilor din plasament lumea nu știe multe lucruri. Este și greu, deoarece nu mulți se gândesc să îi viziteze, să îi cunoască. Iar atunci când nu există informaţie, apar miturile, poveștile mai degrabă neplăcute, ce pornesc de la generalizări ale unor cazuri izolate. Iată, însă, că acești copii au idei frumoase şi au capacitatea de a le pune în practică, au putere de muncă și perseverență și, nu în cele din urmă, au talent. Pe 4 iunie, copiii de la Sfânta Filofteia ne așteaptă să-i cunoaștem dincolo de spectacol”, a declarat psihologul Mihaela Gheorlan.

Copiii pregătesc acest spectacol-surpriză de mai bine de trei luni, cu sprijinul instructorilor din Centrul „Sfânta Filofteia”. Va fi o reprezentaţie profesionistă, cu sunet și costume, iar copiii abia aşteaptă să urce pe scenă. Spectacolul este finanțat prin donații strânse în cadrul proiectului social „Bursa Binelui – Campionatul de bine”, inițiat de BCR și prin intermediul unui parteneriat între Centrul „Sfânta Filofteia”, Fundația Romanian Angel Appeal, Casa de Cultură „Geo Bogza” şi Primăria municipiului Câmpina.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *