Social

Adrian Semcu, reţinut 24 de ore. Procurorii DNA îl acuză de trafic de influenţă

Adrian SemcuÎn urmă cu puţin timp, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti au dispus extinderea cercetărilor, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Adrian Semcu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, în prezent director general al HidroPrahova, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Tot pentru 24 de ore a fost reţinut şi Gheorghe Boeru, preşedintele Romair Consulting, acuzat de procurorii DNA de dare de mită, cumpărare de influență și evaziune fiscală. Cei doi vor fi prezentaţi mâine, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

După cum reiese din ordonanţele de reţinere emise de DNA, „începând cu anul 2010, pe parcursul derulării procedurilor de achiziție pentru contractele de servicii și lucrări ce urmau să fie încheiate în cadrul proiectului cu finanțare europeană Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova, au existat discuții și înțelegeri între mai multe persoane influente și cu importantă susținere politică, privind realizarea intereselor vizând obținerea, în mod ilicit, a unor sume de bani din plățile efectuate de către beneficiarul proiectului, HIDRO PRAHOVA SA. Banii urmau să fie primiți, sub formă de comisioane, de la societățile agreate şi pe care, fiecare dintre persoanele implicate, urma să le sprijine în atribuirea contractelor prin exercitarea influenței pe care o aveau la conducerea și angajații HidroPrahova, respectiv la reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor cu atribuții legate de derularea proiectului”.

Concret, în perioada august 2010 – aprilie 2011, Adrian Semcu, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, l-a ajutat pe preşedintele Romair Consulting, Gheorghe Boeru, ca asocierea din care firma acestuia făcea parte să câștige la licitație un contract de achiziție publică, finanțat în majoritate din fonduri europene. Contractul, în valoare de 25.085.000 lei (aproape 6 milioane euro), intitulat „Asistență tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări” face parte din proiectul european „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”. „Pentru sprijinul acordat la obținerea contractului, în luna ianuarie 2012, Semcu Adrian Emanuil a primit de la Boeru Gheorghe suma de 100.000 euro (din totalul sumei promise de 200.000 euro)”, se menţionează în comunicatul de presă remis de DNA.

În acelaşi comunicat se precizează şi faptul că o parte din banii încasați de Romair Consulting din fonduri publice au fost tranzitați, la dispoziția lui Gheorghe Boeru, fără a avea la bază justificări economice reale, prin conturile mai multor societăți comerciale paravan, scoși în numerar și folosiți în interesul personal al preşedintelui Romair Consulting. Aceste activități au avut ca rezultat sustragerea de la plata către stat a sumei totale de 251.765 lei reprezentând 151.059 lei TVA și 100.706 lei impozit pe profit.

„Amintim că în prezenta cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de inculpații HERŢANU IULIAN CRISTIAN, CIORBĂ VLADIMIR RĂZVAN, COMAN MIHAIL MARIAN, MUNTEANU LIVIU, COSMA MIRCEA, COSMA VLAD ALEXANDRU, GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, DRĂGAN ILIE FLORIN, ROMAN IULIU VIRGILIU, IONESCU IONUŢ CRISTIAN, pentru infracțiuni de corupție și asimilate corupției”, se mai menţionează în comunicatul DNA.

2 Comments

  1. rock says:

    Lucrarea de canalizare de la Câmpina s-a dus la ….canal. Acești oameni ajung la beci, firmele nu isi mai primesc banii, nu mai fac lucrarea iar noi rămânem cu orașul praf.
    Cineva o să deconteze toată prostia asta.

  2. Inteleptu says:

    N-aveti echipa,angajati Dorei,instalatori.Mai sa fie,Hidro Prahova,Cast,Concivic ne dezamagiti.Din nou.Ar trebui sa puneti anunt la mica publicitate,presa va serveste daca e in folosul orasului:Angajam Dorel,de preferat obosit,sa presteze numai in fata autoritatilor in rest poate sa joace baza,sa centreze si tot el sa dea cu capu in borduri,disponibil program prelungit,etc relatii la Palada si la restu lumii

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *