Administratie publica

De Ziua Mediului, copiii din Câmpina participă la un marş pentru ECOmunitate

Ziua-mediului-1Mâine este Ziua Mondială a Mediului, ocazie cu care Primăria Câmpina doreşte să readucă în atenţia tuturor câmpinenilor necesitatea protejării mediului înconjurător, mai ales într-o zonă cu poluare istorică, aşa cum este zona noastră. De Ziua Mediului, administraţia locală va organiza, în parteneriat cu unităţile de învăţământ, de la ora 11.00, un marş pentru ECOmunitate, pe bulevardul central, de la Casa Tineretului până în zona Parcului de la Soldat. Marşul va fi urmat de un scurt program artistic susţinut de elevii de la Clubul Copiilor. În Parcul de la Soldat vor avea loc mai multe concursuri pentru copii: „Câmpina, oraşul meu curat”, „Cea mai ECO şcoală”, „Laboratorul reciclării”. Şi tot aici vor fi organizate ateliere de creaţie şi un concurs de desene pe asfalt (pentru preşcolari), toate acţiunile având ca tematică Ziua Mediului.
Precizăm că, în intervalul orar 11.00-13.00, va fi blocată circulaţia rutieră pe Bulevardul Culturii, porţiunea dintre Bulevardul Carol I şi Strada Griviţei.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *