Eveniment

Festivalul Cireşelor – Băneşti 2015, cu lume multă, grătare încinse, un potop de ploaie, artişti îndrăgiţi, prezentatori plini de vervă şi cireşe din belşug

Festivalul Cireselor 2Dacă este iunie, atunci la Băneşti, în satul Urleta, sigur avem Festivalul Cireşelor. Că sunt sau nu cireşe, că plouă sau este caniculă, că e sau nu criză economică, iată că tradiţia merge mai departe şi administraţia locală reuşeşte să organizeze această manifestare la care vin mii de oameni din comună şi din localităţile vecine. În acest an, Festivalul Cireşelor a ajuns la cea de-a XI-a ediţie, fiind una dintre cele mai longevice manifestări de acest gen din judeţul Prahova. Ieri, în prima zi de festival, am avut de toate – lume multă, cireşe (chiar multe, comparativ cu alţi ani), grătare încinse, bere din belşug, artişti foarte iubiţi de public, dar şi un potop de ploaie care a dat oarecum peste cap planurile organizatorilor, a creat probleme tehnice, a bulversat activitatea comercianţilor şi a împrăştiat lumea venită la manifestare. Dar după ploaie lucurile au intrat în normal, publicul a revenit în faţa scenei, iar terasele s-au umplut. Şi am mai avut ceva în prima zi de festival – doi prezentatori extraordinari, plini de vervă, de umor, spontani şi care au transmis permanent o energie pozitivă celor prezenţi. Ne referim, bineînţeles, la Popescu şi Flick de la Radio ZU. Adică Răzvan Popescu şi Sebastian Andrei Fincea, acesta din urmă băneştean get-beget. Nu ştim cine a avut ideea de a-i aduce pe cei doi DJ de la Radio ZU, dar bună idee!
Festivalul Cireselor 22 Festivalul Cireselor 1 Festivalul Cireselor 3 Festivalul Cireselor 4 Festivalul Cireselor 5 Festivalul Cireselor 6 Festivalul Cireselor 7 Festivalul Cireselor 8 Festivalul Cireselor 9
Ieri, pe scena festivalului au urcat mai întâi solişti şi ansambluri locale, prezentarea acestora aparţinându-i solistei de muzică populară Adriana Deaş. Apoi, au urmat câteva mesaje din partea oficialităţilor, primarul Gheorghe Stoica avându-i alături pe prefectul Rodica Paraschiv, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Bogdan Toader, viceprimarul din Băneşti – Gheorghe Vişan, primarii din Cornu şi Telega – Cornel Nanu, respectiv Gheorghe Ilie şi câţiva consilieri locali ai comunei gazdă.
A urmat spectacolul cu artişti consacraţi, foarte îndrăgiţi de public şi, bineînţeles, aplaudaţi de toată lumea: Maria Dragomiroiu, Aurel Moldoveanu, Ruby şi Alex Velea. Să vă spunem că a fost nebunie, cel puţin în a doua parte a spectacolului? Suntem convinşi că ştiţi asta. Aşa cum ştiţi că Festivalul Cireşelor de la Băneşti – Urleta merge mai departe, astăzi, anul viitor, peste doi ani şi tot aşa. (Mai multe fotografii de la Festivalul Cireşelor 2015 găsiţi pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/media)
Festivalul Cireselor 10
Festivalul Cireselor 11 Festivalul Cireselor 12 Festivalul Cireselor 13 Festivalul Cireselor 14 Festivalul Cireselor 17 Festivalul Cireselor 18 Festivalul Cireselor 19 Festivalul Cireselor 20 Festivalul Cireselor 21 Festivalul Cireselor 23 Festivalul Cireselor 24 Festivalul Cireselor 25 Festivalul Cireselor 26

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *