Administratie publica

Primăria Câmpina a dat primele amenzi firmelor care lucrează la canalizare

„Constat că sunt foarte multe neclarităţi în privinţa lucrărilor de canalizare. Efectiv se bâjbâie! Constructorul dă soluţii tehnice, iar proiectantul nu dă nici un răspuns. Nu se respectă termenul stabilit pentru o stradă, de exemplu. În aceste condiţii, am decis să începem să dăm amenzi şi am dat deja două, prima dintre ele pentru lucrările nesemnalizate de pe Strada Plaiului, acolo unde nici graficul de lucru nu a fost respectat”, a declarat primarul Horia Tiseanu, într-o conferinţă de presă. Acesta a mai spus că Primăria Câmpina va continua să dea amenzi acolo unde se va constata că nu se lucrează corect, că nu se respectă termenele de lucru sau nu există semnalizare corespunzătoare, iar trecătorii sunt puşi în pericol. 
În ceea ce priveşte autorizaţia de construcţie pentru lucrările de canalizare, trebuie să ştiţi că aceasta nu este dată de Primăria Câmpina, ci de Consiliul Judeţean Prahova şi este o autorizaţie generală, pentru toate lucrările programate în localitate, în cadrul proiectului cu finanţare europeană. De aceea, Primăria Câmpina nu poate interveni la acest capitol.

4 Comments

  1. Cristi says:

    De parca ii doare burta de o amenda……urmeaza ca firmele astea sa sape o groapa in curtea primariei, atunci se vor lua cu adevarat masuri, nu amenzi….

  2. Petre Constantin says:

    Poate să ia măsurile gropii!!! În ea este îngropat viitorul acestui oraș.

  3. Tezeu says:

    Esti timida ca o fata mare Primarie!Halal tie!

  4. constantin andrei says:

    Frectie la picior de lemn.Toata lumea vede si suporta consecintele,Primaria trebuie sa explice de ce s-a ajuns aici care sunt cauzele de blocare a investitiei,sa fie CORUPTIA bat-o vina de care se vorbeste zilnic in ROMANIA.Ce incepe prost se termina si mai prost pt unii, zicea cineva faimos si e valabil si aici.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *