A plouat torenţial ieri, la Câmpina, de Ziua Drapelului Naţional, iar ceremonia dedicată acestei sărbători a durat doar câteva minute. Totuşi, au fost câteva minute emoţionante trăite de cei prezenţi, la sfinţirea Drapelului Naţional de către părintele Vicenţiu Ieşeanu şi la înălţarea lui pe catargul din centrul municipiului. Din păcate, fundalul sonor a fost asigurat doar de ploaie, pentru că administraţia locală nu a găsit o soluţie (tehnică) pentru ca în acele momente să se audă şi Imnul Naţional. Din fericire, s-a găsit o soluţie pentru atelierele de creaţie. Acestea au fost amenajate pe terasa Pizzeriei „Bella Italia” din Parcul de la Soldat, iar copiii prezenţi şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au creat tot felul de obiecte având ca tematică Drapelul Naţional.
Acţiunile dedicate Zilei Drapelului au fost organizate de Biblioteca Municipală “Dr. C.I. Istrati” cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Câmpina. Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită pentru prima dată în 1998. Este o sărbătoare naţională, instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, atunci când Guvernul revoluţionar a decis ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.