Pe site-ul Primăriei Câmpina a fost publicat anunţul privind acordarea de finanţare nerambursabilă asociaţiilor şi fundaţiilor care iniţiază şi organizează diverse proiecte culturale, educaţionale şi sportive. Suma totală repartizată de la bugetul local este de 150.000 lei. În fiecare an se alocă bani pentru finanţarea unor acţiuni în baza Legii 350/2005. În acest an, însă, au intervenit unele modificări, Consiliul Local Câmpina aprobând un regulament complex de acordare a finanţării. Astfel, în cazul domeniului sportiv, se vor da bani doar pentru sportul de masă, nu şi pentru sportul de performanţă. Concret, în baza Legii 350/2005 se alocă bani pentru următoarele domenii:
1. Cultură-educaţie – susţinerea acţiunilor artistice şi educative – 80.000 lei
2. Domeniul sport – susţinerea acţiunilor sportive şi recreative prin programul „Sportul pentru toţi” – 70.000 lei.
Ce înseamnă „sportul pentru toţi”? Acţiuni destinate unui public larg. De exemplu, o asociaţie/fundaţie poate organiza un concurs de înot, de biciclete, de baschet etc, la care să participe copii cu vârta între 8-10 ani, sau 10-14 ani. Este doar un exemplu, pentru a se înţelege mai bine ce fel de activităţi sportive primesc finanţare. Un club la care se practică sport de performanţă (de exemplu, HCM Hagianu, Lido, Britmar, Barracuda etc) nu mai primeşte bani prin Legea 350/2005, aşa cum a primit în anii precedenţi, pentru diferite competiţii/concursuri/etape de campionat, adică pentru propria activitate. Doar dacă un astfel de club organizează un eveniment public, atunci ar putea primi bani de la bugetul local. Este puţin probabil, însă, să se întâmple aşa, deoarece un club privat are propria activitate, cu sportivii şi echipele sale şi nu se implică în organizarea de activităţi destinate publicului larg.
După cum spuneam, aceasta este decizia Consiliului Local Câmpina. La ultima şedinţă a fost aprobat un Regulament privind acordarea finanţărilor nerambursabile în baza Legii 350/2005. În anexele acestui regulament se precizează care sunt tipurile de activităţi care pot fi finanţate. După cum ne-a precizat preşedintele Comisiei de cultură, sănătate şi sport a CL Câmpina, Florin Frăţilă, iniţiatorul proiectului cu regulamentul, în baza hotărârii adoptate de Consiliul Local, comisia care se ocupă de selectarea proiectelor pentru finanţare a stabilit că suma totală de 150.000 lei va fi împărţită între cultură (80.000 lei) şi sport (70.000 lei), dar numai sport pentru toţi, adică acţiuni de masă şi nu de performanţă. De acum înainte, de la bugetul Câmpinei nu se mai dau bani pentru sportul de performanţă, practicat la cluburile private. Florin Frăţilă a precizat că singurul club care va fi finanţat de la bugetul local va fi un club sportiv municipal, cu mai multe secţii, club care va aparţine administraţiei locale şi care va fi înfiinţat în curând.
unde?tot la caminele Petrol?tot e stadionul Municipalitatii.Au investit atat morman in el sa il populeze serpii.toata zona ar trebui reanmenajata din temelii.e o oaza de verdeata,printre putinele din oras
Destul de corect! Bani publici, activități publice!