Social

Doamnele din PNL au donat sânge pentru spitalele prahovene

PNL sange 1Aproximativ 50 de doamne din PNL Prahova s-au prezentat astăzi la Centrul de Transfuzii Sanguine din Ploieşti pentru a dona sânge. Acţiunea a avut loc la iniţiativa co-preşedintei Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL, Monica Clinciu, iar alături de doamne au venit şi alţi membri ai partidului, din organizaţiile din teritoriu. Au fost reprezentante PNL din majoritatea colegiilor din Prahova. Fiecare persoană a donat câte 400 ml de sânge şi astfel s-a reuşit îmbunătăţirea stocului de sânge de la Centrul de Transfuzii. După cum se ştie, în perioada vacanţei de vară, când foarte multă lume este în concediu, sunt foarte puţini cei care mai merg la Centrul de Transfuzii Sanguine din Ploieşti pentru a dona sânge, iar stocurile instituţiei sunt aproape epuizate. „Nu cred că trebuie să ai pe cineva drag bolnav pentru a dona sânge. Sunt atâţia pacienţi în spitalele din judeţ, inclusiv copii, care au nevoie de sânge. Aceasta a fost ideea care a stat la baza acţiunii noastre de astăzi şi mă bucur că atât de multe colege din PNL au dat curs acestei iniţiative. Le mulţumesc pentru că au înţeles importanţa unei astfel de acţiuni şi au răspuns fără să stea prea mult pe gânduri „, ne-a declarat Monica Clinciu, co-preşedinte al PNL Prahova.
PNL sange 2 PNL sange 4 PNL sange 3

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *