Social

Promoţia 2015. Aproximativ 300 de tineri au absolvit în acest an Şcoala de Poliţie de la Câmpina

Scoala politie 0La Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina a avut loc ieri ceremonia de absolvire şi de acordare a gradului profesional pentru promoţia 2015. În general, festivităţile de acest gen nu se deosebesc de la un an la altul, doar elevii fiind alţii şi, uneori, oficialităţile care participă la eveniment. Totuşi, lucru firesc, de fiecare dată emoţiile sunt mari în rândul proaspeţilor absolvenţi, dar mai ales în rândul familiilor acestora. După doi ani de studiu, de formare ca viitori poliţişti, aceşti tineri au ajuns la un capăt de drum poate dificil, dar frumos, conştienţi fiind că pentru ei greul abia acum începe. În curând, tinerii absolvenţi vor fi repartizaţi în structurile operative ale Poliţiei Române, majoritatea la formaţiunile de ordine publică şi rutieră, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire şi, de asemenea, în funcţie de opţiunea personală, dar ţinându-se cont şi de nevoile instituţiei. În acest an, au absolvit Şcoala de Poliţie de la Câmpina 294 de elevi, dintre care 246 băieţi şi 48 fete.

La ceremonia de absolvire a fost prezent şi viceprim-ministrul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, acesta fiind însoţit de şeful Poliţiei Române – chestorul Petre Tobă, dar şi de multe alte oficialităţi din cadrul ministerului, din cadrul Poliţiei Române şi IJP Prahova. Au participat, de asemenea, prefectul Rodica Paraschiv şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Radu Ionescu, viceprimarul Câmpinei – Ion Dragomir, părintele protoiereu Grigore Melnic, alte oficialităţi locale şi judeţene, foste şi actuale cadre ale Şcolii de Poliţie.
„Agenţii de poliţie reprezintă principala interfaţă a Ministerului Afacerilor Interne, a Poliţiei Române în relaţia cu cetăţenii şi de aceea noi toţi avem multe aşteptări de la dumneavoastră pornind de la atitudine, comportament şi mod de acţiune. Sunteţi cei pe care cetăţenii îi văd cel mai des, iar ei vă evaluează ca atare. În funcţie de ceea ce văd, pe bună dreptate, îşi formează percepţia despre ceea ce înseamnă fermitate în aplicarea legii, respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, spiritul de sacrificiu. Aceste calităţi vrem să le vedem în misiunile voastre”, a fost mesajul pe care ministrul Gabriel Oprea l-a transmis proaspeţilor poliţişti.
Scoala politie 2 Scoala politie 3 Scoala politie 4 Scoala politie 1 Scoala politie 6 Scoala politie 7 Scoala politie 14
O anumită rigiditate există în comportamentul tuturor atunci când la ceremonie este prezent un ministru. Nouă, celor din exteriorul sistemului, ni se par oarecum exagerate anumite gesturi şi chiar anumite măsuri luate pentru mulţumirea oficialului de la Bucureşti. Probabil, cei din sistem consideră că aşa e normal şi corect, inclusiv să-i aduci maşina ministrului lângă tribună, pentru ca la plecare să nu fie nevoit să meargă pe jos, pe o asemenea căldură. Dar dăm la o parte astfel de lucruri şi preferăm să păstrăm în memoria noastră şi a aparatului foto doar momentele emoţionante, iar acestea au fost destule.
(Mai multe fotografii de la ceremonia de absolvire găsiţi pe pagina noastră de facebook – Campinaph)
Scoala politie 8 Scoala politie 9 Scoala politie 10 Scoala politie 11 Scoala politie 12 Scoala politie 13 Scoala politie 15 Scoala politie 23 Scoala politie 24 Scoala politie 25 Scoala politie 26 Scoala politie 27 Scoala politie 28 Scoala politie 22 Scoala politie 29 Scoala politie 5 Scoala politie 30
Scoala politie 33 Scoala politie 31 Scoala politie 32

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *