Consiliul Local Câmpina a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea Parcului Durbac, valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la 797.239 lei, cu tot cu TVA, adică aproximativ 8 miliarde lei vechi. Parcul Durbac este, de fapt, un părculeţ situat în Cartierul Câmpiniţa, lângă fostele ateliere aparţinând Şcolii Gimnaziale „Al.I. Cuza”, la intersecţia Bulevardului Carol I cu Aleea Panduri. În prezent, locul arată jalnic. Este un spaţiu verde degradat, fără nici o dotare, împrejmuit cu un gard vechi şi uzat. După cum a precizat primarul Horia Tiseanu, iniţiatorul acestui proiect, aici vor fi realizate alei, vor fi amenajate un spaţiu de joacă pentru copii şi o zonă de fitness pentru adulţi, vor fi montate bănci şi coşuri de gunoi, va fi diversificat spaţiul vegetal, va fi reabilitat iluminatul şi va fi montat un gard nou. Suprafaţa totală a parcului este de 1.360 mp, iar investiţia are cinci luni termen de realizare, din momentul semnării contractului. Va trebui, mai întâi, demarată procedura de achiziţie publică, adică organizarea licitaţiei pentru desemnarea firmei care va realiza lucrarea.
De fapt nu sunt parcuri ci doar alei pietonale realizate cu 5 milioane de lei.Sunt foarte multi bani cheltuiti aiurea si fara folos pe lucrari de unica folosinta.A se vedea asfaltare pietonala pe str.Plevnei.Nici o problema se aloca alti bani chipurile pt reparatii,o alta smecherie.Asa ca modernizarea orasului in ritmul asta cu asemenea concept si mentalitate poate dura sute de ani. Sa speram ca oamenii inapoiati ce conduc orasul azi vor fi retrasi in parcurile facute de ei.
Adevarul k foarte multă lume se plimba pe acolo Halal mon Cher ! De ce nu se îngrijesc de Fântâna cu Cireșe o paragina de succes plină de gunoaie la tot locul bănci si scaune rupte nevopsite ! Câți campineni vin in cursul anului acolo si câți își doresc in nou parc? Interese mon Cher…
Din categoria „Lacul Curiacul”
Primarul a ramas cu nostalgia PDL a terenurilor de sport in panta, parcuri in padure, sali de sport in sate fara tineri… si parcuri la marginea localitatii!
Sa-l si botezam! ,,Parcul bautorilor de bere ori Saniuta” Acest pseudo-parc este frecventat de riverani de varsta a II-a si a III-a din categoria amintita. Acolo s-a plantat o bacanie care furnizeaza ,,combustibil” lui Traian, lui Petre si celorlalti cotizanti. Mai este loc si pentru copii ? Faceti un studiu de impact si mai apoi hotarati daca este oprtuna amenajarea unui parculet. V-ati obisnuit sa cheltuiti banul public fara noima.