Administratie publica

Banii pentru asfaltări rămân necheltuiţi

Calea DoftaneiPrimarul Horia Tiseanu a anunţat, în cadrul şedinţei de joi a Consiliului Local Câmpina, că o mare parte din banii alocaţi la începutul anului pentru asfaltări nu vor fi cheltuiţi. Şi asta pentru că nu au fost realizate lucrările de canalizare pe mai mult de jumătate din străzile programate, motiv pentru care respectivele străzi nici nu vor fi reparate. „Nu rămân necheltuiţi banii pentru investiţii, ci bani alocaţi la capitolul reparaţii străzi. La capitolul reparaţii am alocat de trei ori mai mulţi bani decât la investiţii, tocmai pentru a putea repara străzile pe care se introduce canalizare. Cum lucrările de canalizare stagnează, străzile pe care ar fi trebuit să se lucreze, cele programate pentru canalizare, nu vor putea fi reasfaltate”, a declarat primarul Horia Tiseanu.
Aceasta este chiar o veste proastă, având în vedere că sunt multe străzi în Câmpina care ar necesita lucrări de asfaltare. Din păcate, acele străzi sunt şi pe lista pentru lucrările de canalizare, despre care în acest moment nu se ştie când se vor realiza, dacă se vor mai realiza, de către cine, în ce condiţii… Precizăm că suma totală alocată de la bugetul local pentru lucrările de reparaţii la străzi este de 6 milioane lei, adică 60 miliarde lei vechi.

4 Comments

  1. constantin andrei says:

    Oare urmareste cineva ce se repara in GARANTIE de catre CONSTRUCTORI ? sau se repara pe banii publici in perioada de GARANTIE? ca prea arata anumite zone ca dupa razboi.Poate ne spune Curtea de Conturi totusi.CANALIZAREA, LA ANUL SI LA MULTI ANI.Batista pe Tambal ca doar vine anul electoral.

  2. co sinus says:

    Primarule, du-te pe Carol pe Câmpinița ! S-a lăsat drumul pe traseul canalizării. Nu numai că rupi mașina dar riscul să te arunce pe contrasens este destul de mare. I-a verificat cineva pe constructori dacă au compactat? Sau sperați să repare ei fin banii de garanție?

  3. Tudor says:

    si la anu’ in iunie sa indrazneasca vreun politician sa bata la usa mea

  4. Ion Dandoaselea says:

    Lasati dom’le omul in pace ! Nu stiti ca „jucarica” i-a fost luata de Curtea de Conturi? Cu ce vreti sa se mai dea? Si in plus de asta el nu mai are ce sa rupa.Sunteti culmea ….
    Lasand gluma la o parte trebuie sa fiu sincer si sa recunosc faptul ca Primaria nu prea are cum interveni nici asupra calitatii lucrarilor nici asupra termenelor de executie ale proiectului derulat de Hidro Prahova. Ce ar putea face insa ar fi sa amendeze sistematic societatile constructoare pentru neaducerea la starea initiala a carosabilului, pentru neincadrarea in graficul de spargere. Dar cum ar putea sa-i faca Horica asa ceva lui Gimy?
    Cred ca urmatorul subiect insa ar merita o ancheta mai serioasa din partea jurnalistilor: acum aproximativ un an a fost inchisa pentru consolidare iesirea dinspre Nord a Campinei. S-a facut o sprijinire de mal si s-a asfaltat toata soseaua de la bazin pana la pod (ca de, de-acolo ies bani multi nu din betoane). Dupa parerea subsemnatului (trecand aproape zilnic pe acolo) s-a facut o lucrare de mantuiala (sprijinirea), o plasa de tip Buzau pusa ca armatura si un simulacru de zid. Sigur ca la data prezentei soseaua a inceput sa se lase din nou, zona fiind „plombata” cu ceva asfalt. Cred ca acolo ar fi trebuit sondaje geo, un proiect serios, stalpi forati pentru stabilizarea terenului si de-abia apoi ridicat un zid. Asa se prefigureaza inca o „carpaceala” marca Tiseanu care -in mod sigur- va arunca iar vina pe vreun proiectant, vreo Barbu, Olteanu, etc…
    Este multa vreme de cand domnul Primar nu mai vede barna din ochii sai.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *