Juriul Concursului Naţional de Literatură „Geo Bogza” a anunţat ieri lista câştigătorilor celei de-a V-a ediţii a acestei manifestări organizate de Casa de Cultură din Câmpina. În total, s-au primit 49 de plicuri cu poezii aparţinând unor scriitori aflaţi la început de drum… literar şi care nu au publicat până acum nici un volum. Aceasta fiind, de altfel, principala condiţie pentru participarea la concurs. Cei cinci membri ai juriului (scriitorii Florin Toma, Florin Dochia şi Constantin Trandafir, directorul Bibliotecii Municipale Câmpina – Liliana Ene și Alexandru Ştefan – referent la Casa de Cultură), în conformitate cu Regulamentul Concursului, a hotărât acordarea următoarelor premii:
Marele premiu şi Trofeul „Geo Bogza” – Alexandra Alina Negru, Suceava
Premiul I – Diana Andreea Beldeanu, Suceava
Premiul II – Victoriţa Tudor, Bucureşti
Premiul III – nu se acordă
Premiul „Julia Hasdeu” – Mihaela Galu, Galaţi
Premiul „Al. Tudor-Miu” – Alexandra Bianda Dumencu, Suceava
Premiul „Ion T. Şovăială” – Anca Şerban, Craiova
Premiul „Gherasim Rusu Togan” – Ani Bradea, Măgeşti – Bihor
Premiul Bibliotecii Municipale „Dr. C. I. Istrat” – Dumitru Alexandru Gheraş, Suceava
Premiul revistei „Urmuz” – Adina Maria Vaman – Câmpulung Moldovenesc
Premiul revistei „Viaţa Românească” – Miruna Iacob, Braşov
Trofeul concursului pleacă, aşadar, la Suceava, şi nu este pentru prima dată când se întâmplă asta. Şi în 2013, tot un tânăr poet din Suceava (Vlad Ionuţ Sibechi) a câştigat marele premiu al concursului de la Câmpina. De altfel, numărul scriitorilor din acest judeţ din Moldova, care participă la Concursul Naţional de Literatură „Geo Bogza”, este tot mai mare.
Premiile oferite câştigătorilor constau în aparate de fotografiat (pentru cei de pe podium) şi câte un volum din „Operele poetice” ale lui Ezra Pound, pentru ceilalţi premianţi. Concursul Naţional de Literatură „Geo Bogza” este organizat de Primăria şi Consiliul Local Câmpina, prin intermediul Casei de Cultură „Geo Bogza”, suma alocată în acest an de la bugetul local fiind de 4.000 lei.