Administratie publica

Ştrandul de la Casa Tineretului, evaluat la 320.000 euro. Îl dăm sau nu în administrarea unui investitor privat?

StrandLa ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina s-a discutat mult pe tema asocierii administraţiei locale cu un investitor privat în vederea administrării ştrandului de la Casa Tineretului. Singurul ştrand funcţional din Câmpina. Totul a pornit de la o scrisoare de intenţie a societăţii Joes Top Impex SRL Ceptura, prin care reprezentanţii acestei firme şi-au anunţat dorinţa de a se asocia cu Consiliul Local pentru a reabilita, dezvolta şi administra ştrandul. Investitorul privat anunţa că este dispus să aloce între 70.000 şi 100.000 euro pentru modernizarea ştrandului şi chiar a venit cu un proiect (frumos, de altfel) prin care a dorit să arate administraţiei locale ce intenţii are şi cum va arăta ştrandul pe viitor. Discuţiile din cadrul şedinţei CL, pe tema ştrandului, au durat mai bine de o oră. Au fost puncte de vedere pro şi contra, iar în final proiectul a fost retras de iniţiator (consilierul liberal Rodica Papuc) pentru a se reveni asupra lui într-o şedinţă viitoare. Vă redăm pe scurt cum au decurs discuţiile:
Consilierul Rodica Papuc: „Asocierea pe care o propun constă în punerea la dispoziţie a ştrandului (teren şi construcţie) din partea autorităţilor locale, iar investitorul privat va contribui cu o sumă importantă de bani pentru modernizarea ştrandului, dotarea acestuia cu şezlonguri şi baldachine, construirea unui restaurant, a unui bar de plajă, vestiare şi grupuri sanitare şi alte facilităţi. Propun ca acest contract de asociere să fie valabil 20 de ani (ulterior a propus 10 ani, n.r.), iar asocierea să fie 50% cu 50%, să participăm în cote egale la pierderi şi profit. Acolo unde vine un privat, lucrurile merg mai bine, face o treabă mai bună. Ştiţi bine discuţiile referitoare la faptul că, anual, Casa Tineretului şi Casa de Cultură produc o pagubă d eepste 4 miliarde lei vechi la bugetul local!”
Consilierul Mihaela Neagu Petrovici: „Dacă ne permitem să dăm sume atât de mari pentru modernizarea unui părculeţ (8 miliarde lei la Parcul Durbac), nu ne-am permite oare să facem noi, ca administraţie locală, o investiţie serioasă la ştrand şi să nu ne mai asociem cu un investitor privat? Prin această asociere, mă gândesc că vom scăpa de sub control în primul rând preţul biletelor. Şi mă uit în proiectul firmei respective şi văd că intenţionează să desfiinţeze bazinul mic, pentru copii, să lase doar o piscină mare. Ei văd totul ca pe o afacere, înţeleg asta, dar eu mă gândesc la copiii şi tinerii din Câmpina”.
Consilierul Monica Clinciu: „Ştrandul este al municipalităţii, deci putem face noi o investiţie la acest obiectiv, fără să fie nevoie de o asociere cu un privat. Totuşi, cred că problema este alta. Investitorul spune că vine cu 70.000-100.000 euro. Noi cu ce venim? A făcut cineva o evaluare a ştrandului, cu tot cu terenul aferent, pentru a şti şi noi care este partea noastră din această asociere? Poate valorează mai mult decât suma cu care vine investitorul privat şi atunci cota noastră de participare ar trebui să fie mai mare! Şi mai e ceva care mă deranjează. Văd în proiect că investitorul privat are în vedere permanentizarea activităţii prin amplasarea unui cort pentru organizarea de evenimente. Ce facem? Organizăm nunţi şi botezuri în centrul oraşului?”
Consilierul Daniel Telegescu: „Din câte ştiu eu, valoarea estimată a ştrandului este de aproape jumătate milion de euro. Dar o evaluare oficială nu există. În schimb, cred că există o altăproblemă ignorată până acum. Ştrandul este al Consiliului Local, nu există nici un act prin care l-am dat în administrare Casei Tineretului. Şi atunci, cum a încasat Casa Tineretului bani de la ştrand şi unde s-au dus aceşti bani? Că la Direcţia de Finanţe nu au ajuns!”
Consilierul Marian Nistor: „Când intrăm într-o asociere cu un investitor privat, trebuie să avem valoarea reală, de piaţă, a bunului care face obiectul asocierii. Să ştim ce obligaţii avem şi ce drepturi cerem. Ar trebui, poate, să precizăm foarte clar nişte lucruri în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local. Atunci când e vorba de un bun de patrimoniu, din domeniul public, asocierea trebuie să fie aprobată cu două treimi din voturi!”
Consilierul Gena Preda: „Doar acest ştrand îl mai avem. Ce facem, îl dăm şi pe acesta? Pentru copiii noştri nu mai ţinem nimic? Că am dat unei firme private bazinul de înot şi copiii noştri, în loc să intre cu carnetul de elev, aşa cum am aprobat noi, intră cu bani! Facem la fel şi cu ştrandul?”
Consilierul Adrian Piţigoi: „Ceea ce nu înţeleg eu este de ce să ne asociem cu această firmă?! Dacă decidem să ne asociem cu un investitor privat, de ce să nu facem o selecţie de oferte, poate vine cineva cu o ofertă mult mai bună decât această firmă din Ceptura?!”

După toate aceste discuţii, proiectul a fost retras şi s-a decis să se realizeze o evaluare a ştrandului de la Casa Tineretului. Evaluare care a şi fost făcută, iar din raport reiese că întregul obiectiv (ştrandul şi terenul aferent, în total 3.886 mp) are o valoare de piaţă de 320.000 euro. Ori, în aceste condiţii, cota de participare a administraţiei locale la o eventuală asociere ar fi mult mai mare de 50%, poate 70-75%. Şi nu se ştie dacă ar mai fi vreun investitor privat interesat de această afacere. Oricum, subiectul asocierii rămâne deschis. Se va reveni asupra lui cel mai probabil luna viitoare. Totuşi, în cazul în care se va renunţa în final la o asociere, Consiliul Local va mai avea o problemă de rezolvat: să intre în legalitate în privinţa administrării ştrandului de către Casa Tineretului.

5 Comments

  1. Tudor says:

    320000 euro??????????? mi se pare enorm pentru un strand in care nu s*a mai investit de multi ani; cine a facut evaluarea? pai la valoarea asta nu mai vine nimeni sa investeasca; sau poate tocmai asta s*a vrut!

  2. Ghita Cosma says:

    O fi stiind vreunul dintre consilierii din Campina ca firma din Ceptura apartine sefului PSD din aceasta localitate?!

  3. Ion Dandoaselea says:

    S-a tot scris prin gazetele electronice ale Campinei ca bazinul acoperit – o investitie de peste un milion de euro – s-a predat „la cheie” unei firme private pentru administrare. Si mai spun unii si altii ca acolo nu se face nimic, nici macar intretinere, doar se iau banii.
    Eu nu inteleg : de ce acum se foloseste dubla masura ? Pai vine unul, ia un activ al primariei care se afla intr-o stare janica, baga ceva bani in el sa-l reabiliteze si-i cerem si pe ma-sa si pe ta-su. Activ care -nota bene- poate aduce profit maxim patru luni pe an. Iar altuia ii dam ceva nou aproape pe gratis care merge zi de zi, indiferent de vremea de afara.
    Oare sa se fi trezit consilierii? Oare sa le fie frica? Ascunse sunt caile Domnului…. Sau ale politicii… Sau ale interesului personal ….Cine sa mai stie…

  4. felicia says:

    Atatia bani valoreaza focarul de infectii ??? :)))))))))))

  5. Badescu Florin says:

    SEMNEAZĂ ŞI TU PETIŢIA ÎMPOTRIVA EXCURSIILOR DE LUX PE BANII NOŞTRI ALE CONSILIERILOR DIN CÂMPINA!propus de un membru PNL ce urma sa candideze la Primarie si care s-a retras in final .

    Consilierii sunt obositi ,o vara fierbinte ,sa fie de vina soarele ?sa-i lasam sa mearga in CONCEDIU platit de populatie ca BONUS pt eforturile depuse .RIDICOL sa propui un proiect de asociere fara sa stii regimul juridic.
    Nu s-au publicat Raportele de Activitate ale Consilierilor decat partial,e de ajuns Raportul Curtii de Conturi ?

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *