Ca de fiecare dată, înainte de începerea unui nou an şcolar, Consiliul Local Câmpina îşi desemnează reprezentanţii în consiliile de administraţie ale grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din municipiu, precum şi în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar. Asta se întâmplă, după cum spuneam, în fiecare an. Şi tot în fiecare an, la nivelul Consiliului Local, se vorbeşte despre colaborarea deficitară dintre conducerile unor unităţi de învăţământ şi consilierii locali care fac parte din consiliile de administraţie. „O singură dată am fost anunţată şi chemată să particip la şedinţa Consiliului de Administraţie, pe tot parcursul anului şcolar trecut. În aceste condiţii, eu nu doresc să fac figuraţie şi de aceea nu mai vreau sa fac parte din CA”, a afirmat consilierul Elena Albu, care a reprezentat Consiliul Local în Consiliul de Administraţie de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” în anul şcolar trecut. Anul acesta, locul său va fi luat de Mihaela Neagu Petrovici.
Iată consilierii desemnaţi să se ocupe de unităţile de învăţământ din Câmpina în anul şcolar 2015-2016:
Reprezentanţii CL în consiliile de administraţie de la unităţile de învăţământ:
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – Mihaela Neagu Petrovici, Marian Dulă şi Daniel Ioniţă
Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”- Rodica Papuc, Viorica Stănică şi Horaţiu Zăgan
Colegiul Tehnic Forestier – Mihaela Neagu Petrovici, Adrian Piţigoi şi Florin Frăţilă
Liceul Tehnologic Energetic – Monica Clinciu, Enache Dragomir, Mihai Tifigiu
Liceul Tehnologic Mecanic – Tudor Gheorghe, Rodica Papuc şi Adrian Piţigoi
Şcoala „Ion Câmpineanu” – Mihaela Neagu Petrovici şi Luminiţa Dumitrescu
Şcoala Centrală – Mihai Tifigiu şi Florin Frăţilă
Şcoala „B.P. Hasdeu” – Luminiţa Dumitrescu şi Viorel Bondoc
Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” – Gena Preda şi Viorica Stănică
Grădiniţa cu program prelungit nr.9 – Viorel Bondoc
Grădiniţa cu program prelungit şi normal „Iulia Hasdeu” – Tudor Gheorghe
Clubul Copiilor – Viorel Bondoc
Reprezentanţii CL în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar:
Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – Viorica Stănică
Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” – Daniel Ioniţă
Colegiul Tehnic Forestier – Elena Albu
Liceul Tehnologic Energetic – Mihaela Neagu Petrovici
Liceul Tehnologic Mecanic – Florin Frăţilă
Şcoala „Ion Câmpineanu” – Enache Dragomir
Şcoala Centrală – Adrian Piţigoi
Şcoala „B.P. Hasdeu” – Rodica Papuc
Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” – Horaţiu Zăgan
Grădiniţa cu program prelungit nr.9 – Mihai Tifigiu
Grădiniţa cu program prelungit şi normal „Iulia Hasdeu” – Gheorghe Tudor