Administratie publica

Dr. Elena Dumitrescu a renunţat la funcţia de director medical al Spitalului Municipal Câmpina

Dr DumitrescuMedicul Elena Dumitrescu a demisionat, ieri, din funcţia de director medical al Spitalului Municipal Câmpina, din motive personale. „Familia are nevoie de mine, vreau să mă ocup mai mult de nepoţica mea şi de aceea am decis să renunţ la funcţia de director medical şi să-mi păstrez doar orele de la cabinetul din policlinică. Am anunţat conducerea spitalului despre decizia mea şi voi rămâne în funcţie până la numirea unui interimar”, ne-a declarat dr. Elena Dumitrescu. Conform legii, în următoarele 30 de zile, va trebui desemnat un director medical interimar, care va deţine această funcţie până la organizarea concursului pentru ocuparea definitivă a postului. De la 1 octombrie 2015, dr. Elena Dumitrescu va putea fi găsită doar la Cabinetul de pneumologie din cadrul Ambulatoriului de specialitate al spitalului. Elena Dumitrescu a devenit director medical în anul 2009, de atunci fiind şi purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *