Administratie publica

OMV Petrom închide sonda de la Casa Tineretului şi o donează administraţiei locale câmpinene

Sonda 1În şedinţa Consiliului Local, de la sfârşitul lunii iulie, primarul Horia Tiseanu afirma că le-a propus reprezentanţilor OMV Petrom să aranjeze puţin sonda de lângă Casa Tineretului, să o scoată cumva în evidenţă, eventual chiar să o lumineze astfel încât să atragă mai mult atenţia, să devină mai vizibilă şi pe timpul nopţii. Iar dacă asta nu se poate, eventual să doneze Câmpinei sonda, ca un simbol a ceea ce a reprezentat localitatea în domeniul extracţiei petrolului. Vă reamintim, în anul 1890, la Câmpina s-a ridicat prima schelă petrolieră din ţară, iar în 1895 s-a construit aici cea mai mare rafinărie din Europa (la acea vreme). OMV Petrom a luat decizia închiderii sondei şi recondiţionării ei, pentru că, în momentul de faţă, sonda este funcţională. Ulterior, după montarea pe aceeaşi poziţie şi recondiţionare, sonda va fi donată Câmpinei, eventual printr-un contract de sponsorizare încheiat între OMV Petrom si administraţie locală.
Sonda 2

4 Comments

  1. Badescu Florin says:

    Pacat,raman doar amintiri, dupa exploatarea brutala si primitiva a resurselor petroliere fara profit .Rafinaria cand intra in conservare ?Dumnezeu a dat si tot el a luat ,praful s-a ales,si locuri de munca aproape de zero.Orasul peste cativa ani va ajunge o comuna saraca cu multi pensionari.Nu se intrevede nici o speranta de mai bine.

  2. Irina Pop says:

    O initiativa f buna! In alte tari asemenea sonde sunt adevarate locuri de vizitat. Daca va fi bine pusa in valoare, va fi un plus pt orasul nostru! Felicitari primarului Tiseanu pt idee

  3. Stefan says:

    Felicitari pe dracu…de acum 5-6 ani i-am propus primarului sa se amenajeze un Muzeu al petrolului in aer liber, pe locul fostei schele. Ar fi primul si singurul din tara pe o asemenea anvergura.

    I-am propus deasemenea reabilitarea caii ferate Telega-Campinita-Poiana Campina si introducerea ei in circuit turistic, cu tren si vagoane de epoca.
    Alte idei? Dealul Ciobu poate fi un loc extraordinar pentru schi, tiroliana si alte distractii extreme.
    Nu am primit niciodata raspuns. moare industria, insa Campina se poate reinventa extraordinar pe turism. Numai sa se vrea si sa se faca rapid, nu intr-o suta de ani…
    Alte idei? centru de formare profesionala in domenii de nisa, sau domenii neacoperite din tara, insa aici nu mai spun nimic ca tot degeaba…

  4. As says:

    D-le Stefan,subscriu la ideile dvs.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *