Teoretic, PNL are candidat pentru Primăria Câmpina la alegerile din 2016, în persoana actualului primar Horia Tiseanu. A fost deja validat de CLEX, s-a anunțat chiar și public faptul că primarul în funcție este favorit pentru un nou mandat. Totuși, chiar și în aceste condiții, PNL caută candidat pentru Primăria Câmpina și când spunem PNL ne referim la Organizația Județeană, nu la cea locală. Recent, la Ploiești, într-un cadru restrâns, într-o ședință mai specială, să-i spunem așa, s-a discutat pe larg despre acest subiect, despre necesitatea găsirii unui candidat bun în locul lui Horia Tiseanu, un candidat cu șanse mari, care să câștige Primăria Câmpina. Surse din PNL Prahova ne-au declarat că majoritatea oamenilor importanți din partid susțin acest lucru, fiind dispuși să meargă chiar și pe mâna unui independent susținut de PNL, în cazul în care nu găsesc un candidat potrivit în partid. Există persoane cunoscute din Câmpina cărora li s-a propus să se gândească la o eventuală candidatură la funcția de primar, persoane din PNL sau neimplicate politic, dar sursele noastre spun că, deocamdată, nu s-a luat nici o decizie.
Trebuie să recunoaștem că este o informație interesantă cu opt luni înaintea alegerilor locale. Dar și o informație care ne poate pune pe gânduri. De ce să fie dat la o parte Horia Tiseanu și să fie căutat un alt candidat? Răspunsul ar fi unul singur – DNA. Adică dosarul lui Horia Tiseanu de la DNA, care, odată activat, ar face valuri mari. Da, este o speculație din partea noastră. Da, dar este și o posibilitate la care liderii PNL de la județ se gândesc serios. Pentru că PNL nu vrea, nu acceptă și nu-și poate permite să piardă Primăria Câmpina.
Imi pare rau ca nu pot da like, pentru ca mi s-ar vedea numele real si as avea probleme la locul de munca, dar este cea mai buna veste din ultimii ani!
Foarte, foarte foarte interesant. Or avea oamenii niste informatii de s*au apucat de treaba, asta cred ca e la mijloc. De la alte partide stiti cumva cine ar putea sa candideze?
e vremea liberalilor adevarati la primaria campina, destul cu cu pesedisti si pedelisti GATA!
Fara suparare, stirea pare o intoxicare..vrem nume, vrem ore, vrem date concrete..chestiile astea pe surse mie, uneia, nu imi inspira incredere..
Eu zic ca actualul Primar poate fi inlaturat de PSD si datorita rezultatelor mediocre in ce priveste infrastructura oarasului ,raportul curtii de conturi (masina de 28 mii euro,pierderea fondului de 4 mil.euro ,etc,etc) suprapus cu dosarul DNA.E usor de inlaturat.Nu asta este problema,trebuiesc adusi candidati din lumea reala nu filozofi ce duc o munca politica de partid ce se imbata cu apa rece.Orasul arata mediocru fata de sumele mari investite,banii se vor roti in carpaceala zilnica asa cum se vede de fapt.E nevoie de un Primar ce intelege cum se face o echipa tehnica ce trebuie sa actioneze profesional si indpendent ,nu sub influenta politicului asa cum este acum.Cum sa accepti sa se inceapa o lucrare cand constructorul vine cu „doua roabe si o lopata” asa cum se intampla pe Campinita .Partidele trebuie sa lase profesionistii sa patrunda acolo unde trebuie,de asta are nevoie orasul,sunt multi oameni competenti dar scarba ii tine departe de Politic.
Nu este nici o suparare. Nu toate stirile pot fi exacte, mai exista si stiri pe surse. Pe Campinaph.ro nu se practica „intoxicarile”, cred ca am demonstrat asta in 6 ani de cand suntem pe piata media. Daca nu doriti, nu trebuie sa credeti nimic din ce scrie in stire, nu este nici o problema. Dar va sugeram sa mai intrati pe site, pentru ca, la un moment dat, veti afla si nume. Un singur nume, cel care va conta.
A, ce veste!dupa comportamentul din ultima vreme, cred ca dl Tiseanu este cu un picior in PSD si unul in UNPR(unde a vrut sa plece anul trecut in perioada de mercato), la PNL cred ca este doar holograma.
Acum imi explic si „voiciunea” lui Fratila,pe blog,pe facebook si la toate „serbarile”organizate pe bani publici,si se mai si lauda cu asta.El „urmasul”Bratienilor !!!!??trebuie musai sa „se aleaga”in 2016,altfel cdin ce sa traiasca?I-am rasfoit Declaratia de avere pe site-ul primariei,singura lui sursa de venit este indemnizatia de consilier.
Există o mare incertitudine legat de candidaturi. La toate partidele. Parcă niciodată nu a fost așa. PSD, prin ziarele proprii județene, a început debarcarea lui Dragomir. PNL , se pare / se aude / se zvonește, caută o alternativă pentru Tiseanu. PSD + PNL = ceea ce contează. Restul, 1-2 mandate de consilier, iar la primar nicio șansă.
Dacă știrea are un mic sâmbure de adevăr, vom afla. Întrebarea este: noi cu cine votăm?
fara Tiseanu PNL pierde primaria; motivul e simplu , nu au alt om capabil sa iasa primar; Marian Nistor era o varianta da’ el are problemele cu ANI; in rest nu exista altcineva pe care sa/l vad primar de la ei.
Suna apolitic ,dar vad cum unii nu recunoastem si adica: cum ca orasul arata mediocru,lucru neadevarat , cum ca are dosar la DNA ,daca avea era pana acum macar o data citat,cum ca are masina de serviciu prea scumpa ceea ce cred ca si la unele comune sunt masini si mai scumpe etc Cred ca a inceput campania electorala si incepem a denigra anumite persoane lucru de care romanii s-au saturat si vor campanii constructive,cu idei noi nu cu barfe si atacuri la persoane. Haideti macar o data in viata sa dam dovada de civilizatie si sa lasam barfele care nu ne aduc nici-un beneficiu.
Cezar Grama avea această informație când s-a băgat contra lui Tiseanu. A plimbat prin oraș și fițuica cu DNA.
Poate intră primarul și comentează știrea și ne lămurește.
P.S.: Fusei un pic în delegație, dar am revenit. Tot eu, în carne și oase domn primar.
Referitor la candidati, aud ca vor fi urmatorii: PSD-Dragomir(daca nu il da jos Cosma), PMP-Pitigoi, ALDE-Ionita, UNPR-probabil ca Jenica. Sa fim seriosi, cu ce a facut domnul Tiseanu pana acum, pentru orasul nostru, nu se pot lauda multi primari de municipii mai bogate(Buzau, Calarasi, etc). Da, se lucreaza pe multe strazi, e un pic mizerie in oras, dar asta inseamna evolutie, asta inseamna dezvoltare. Cum schimbi o teava de gaz, o teleportezi? Credeti ca in Sibiu nu se lucreaza si nu se sparg strazile? Am mare incredere in persoana domnului primar, ca va manageria cumva si toate aceste lucrari.
Din pacate eu cred ca toate partidele din Campina au o mare problema cu desemnarea unui candidat la primarie, ma refer la partidele importante, nu la anexe. Nu au oameni !! Nu au crescut oameni capabili decat smecheri si avizi de putere, plini de ei. Unii au avansat doar ptr ca au stiut sa-si laude sefii. Sa vedeti listele ptr alegerile de la anul.
Stire fabricata de si pentru oamenii AntiTiseanu … No ofence ,dar vad ca ati facut o obsesie din aceste stiri ( desi n-au nici o legatura cu adevaratul sens al cuvintului ) „pe surse „. Vreti respect de jurnalist ? Purtati- va ca atare… Si spuneti cu subiect si predicat ..
D-le Andrei O.,nu m-am putut abtine sa nu intervin in a face o mica apreciere la adresa comentariului dvs.Cititi,va rog cu atentie articolul in cauza.Eu l-am recitit si rascitit ca o persoana atenta la ceea se petrece in Campina,stirile calde sa-i spun asa aflandu-le de pe acest site.Nu am gasit folosirea cuvantului”pe surse”,cum afirmati,din contra,altfel s-a pus problema,cum am dedus din cuprinsul articolului.Si inca ceva:in cuprinsul unui cuvant se foloseste,potrivit ortografiei actuale in locul literei”i”,litera „a” din „a”.Deci respectati persoanele in cauza pentru a fi respectat la randul dvs.
Eu pot fi PRIMARUL pe care si-l doresc cetatenii din Campina. CV-ul meu este public: LinkedIn – https://ro.linkedin.com/pub/mircea-calin/18/b33/996 si FaceBook – http://facebook.com/mi1959.