Social

Tribunalul Prahova a admis cererea DNA. Mihai Matei, arestat preventiv pentru 30 de zile

mateiMagistrații Secției Penale de la Tribunalul Prahova au pronunțat, aseară, sentința în Dosarul 6904/105/2015 în care unic inculpat este directorul societății Matero Ama, Mihai Matei. Tribunalul a admis cererea procurorilor DNA și a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a lui Mihai Matei, până la data de 12 noiembrie inclusiv. Directorul Matero Ama este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni: instigare la săvârşirea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene; constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani. Mihai Matei poate contesta decizia instanței în termen de 48 de ore de la pronunțare. 
Vă reamintim că Mihai Matei a fost reținut de DNA marți, 13 octombrie, după efectuarea mai multor percheziții la sediul firmei Matero Ama  și la domiciliile din Câmpina ale patronului Mihai Matei, altor membri ai familiei sale și unor persoane apropiate. Potrivit DNA, este investigată o fraudă cu fonduri europene, prejudiciul creat fiind de peste 2 milioane euro. Soția lui Mihai Matei este cercetată sub control judiciar, iar alte trei persoane (Cătălin Vlădilă, Anghel Avram și Ovidiu Secu – administratorii unor firme partenere) sunt urmăriți penal pentru complicitate.
(Sursă foto – Observatorulph.ro)

1 Comment

  1. Badescu Florin says:

    Nimic deosebit,doar o secventa din serialul ROMANIA CORUPTA !

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *