Administratie publica

Parcul fotovoltaic de la Bănești a fost finalizat într-un timp record – cinci săptămâni

Parc fotovoltaic 1 La Băneşti a fost inaugurat ieri parcul fotovoltaic, o investiție de 1,5 milioane euro, în cea mai mare parte din fonduri europene. Parcul se întinde pe 4.500 mp și include 800 de panouri fotovoltaice, un transformator, două invertoare, o cabină de medie tensiune, cabluri electrice etc. Investiția a fost realizată într-un timp record – doar cinci săptămâni. Contractul de execuţie pentru parcul fotovoltaic a fost semnat pe 2 noiembrie, lucrările au demarat pe 15 noiembrie și au fost încheiate complet pe 23 decembrie, când s-a făcut și recepția finală. Aceasta este cea mai importantă investiţie cu fonduri europene derulată în Băneşti de administrația locală. „Parcul fotovoltaic este al patrulea proiect cu fonduri europene finalizat anul acesta la Băneşti. Celelalte trei s-au derulat prin GAL Colinele Prahovei, iar acestea au fost realizarea unui drum local în satul Urleta, realizarea unui teren sintetic de sport tot în Urleta şi amenajarea unor spaţii şi dotarea cu mobiler la grădinţa din Urleta şi la sediul primăriei”, a declarat primarul comunei, George Stoica.
La inaugurarea de ieri au fost prezenţi prefectul Rodica Paraschiv, senatorii George Severin și Radu Oprea, deputatul Ion Eparu, preşedintele (suspendat) al Consiliului Judeţean – Mircea Cosma, vicepreședintele CJ – Bogdan Toader, primari ai localităţilor din jur, alte oficialități locale și județene, precum şi reprezentanţi ai constructorului şi proiectantului.
În momentul de faţă, se fac probe privind transferul energiei solare captate de panourile fotovoltaice către sistemul energetic naţional, factorii implicaţi în derularea acestui proiect afirmând că, din 15 ianuarie, prcul fotovoltaic de la Bănești va deveni operațional.
Parc fotovoltaic 2 Parc fotovoltaic 3 Parc fotovoltaic 4 Parc fotovoltaic 5 Parc fotovoltaic 6 Parc fotovoltaic 7 Parc fotovoltaic 8

3 Comments

  1. Ungureanu says:

    Felicitări Primarului!!!

  2. SYL says:

    Normal ar fi ca energia transferata in reteaua nationala sa fie scazuta din factura consumatorilor din comuna Banesti….Intrebarea mea este…oare cand investitia asta pe teritoriul comunei Banesti va aduce beneficii platitorilor de impozite banesteni….Daca are cineva raspuns la treaba asta …sa raspunda..!!!!!!!!!! dati ceva banestenilor din banii pe care ii primiti pentru investitii….ca saracii pensionari au muncit o viata pentru o pensie linistita si au parte numai de scumpiri si hotii si neajunsuri…!!!!!!!!!

  3. Nini Sapunaru says:

    Ce cauta COSMA la aceasta inaugurare…???
    La DNA nu poate sa mearga ca este bolnav dar aicea poate …

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *