Administratie publica

Concivic Slobozia a solicitat preluarea lucrărilor de canalizare din Câmpina

CanalizareHidroPrahova încearcă de mai bine de trei luni să găsească o soluţie pentru reluarea lucrărilor de canalizare din Câmpina, Bănești și Vălenii de Munte, după ce societatea Cast a anunțat rezilietrea unilaterală a contractului. Au loc întâlniri, se face schimb de corespondenţă, totul în încercarea de a readuce Cast pe frontul de lucru. În cazul în care Cast nu rămâne pe poziție, singura soluție va fi o nouă licitație. Recent, HidroPrahova s-a trezit cu o solicitare mai puţin obişnuită: subcontractorul Concivic a cerut să preia lucrările de la Câmpina, pe care se angajează să le finalizeze.
“Noi nu putem să dăm lucrarea societății Concivic pentru că între HidroPrahova și Concivic nu există o relație directă. Noi am încheiat contract cu firma Cast pentru executarea lucrărilor de canalizare de la Câmpina, Bănești și Vălenii de Munte, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, iar firma Cast este cea care a subcontractat o parte din lucrări societății Concivic Slobozia. Acum, noi suntem în proceduri juridice cu Cast și cu firma de consultanță pentru reluarea relațiilor contractuale. Procedăm strict instituțional, cu adrese scrise, cu întâlniri oficiale între părți. Pe 21 ianuarie vom avea o nouă întâlnire în vederea concilierii. Nu știu cât vor mai dura aceste discuții și nici care va fi rezultatul final. Sper doar ca firma Cast să revină asupra deciziei privind rezilierea contractului cu noi și să putem continua lucrările. În decembrie 2015, de exemplu, vremea a fost foarte bună și se putea lucra bine la canalizare, dar nu a avut cine”, ne-a declarat directorul general al HidroPrahova, Adrian Semcu.

În mod cert, vă reamintiți problemele care au apărut atunci când Concivic a lucrat la canalizare îăn Câmpina. Menționăm acum doar câteva dintre ele:
– muncitorii acestei firme reuşeau performanţa de a dărâma un copac și de rupe o porțiune din trotuarul de pe Bulevardul Carol I, la Poșta Mică, din cauza faptului că au mers cu săpăturile mult sub trotuar;
– în mod repetat, muncitorii de la Concivic au spart conducte de apă şi de gaze, spre disperarea locuitorilor, a administraţiei locale, dar şi a operatorilor de reţele;
– o greşeală de execuţie a dus, practic, la refacerea lucrării de pe Carol I, pe tronsonul cuprins între străzile Toma Ionescu şi Sondei, lucrare care astfel a durat mai bine de trei luni;
– muncitorii firmei respective au răsturnat o maşină de care agăţaseră prea multe plăci de beton foarte grele, plăci necesare la acoperirea gurilor de canalizare;
– la începutul anului 2015, Concivic anunţa Primăria Câmpina că va lucra cu 100 muncitori şi peste 30 utilaje în fiecare zi pentru a finaliza lucrarea până pe 14 iulie 2015, termenul de execuţie din contract; până la 31 decembrie 2015 se realizase doar 44% din totalul lucrărilor de la Câmpina;
– Concivic reuşea să blocheze Strada Constantin Istrati din Cartierul Câmpinița, punând din trotuar în trotuar pământul excavat și plăcile din carosabilul vechi.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *